Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a fost agresat miercuri în timpul unui control făcut la o terasă din Neptun. El a fost înjurat, lovit, strâns de gât, iar în urma altercaţiei şi-a pierdut un dinte. Constantinescu spune că va solicita ca terasa să fie închisă definitiv pentru obstrucţionarea controlului, iar poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Horia Constantinescu a declarat pentru News.ro că miercuri a mers împreună cu 20 de colegi din cadrul Comandamentului Litoral pentru un control în staţiunea Neptun.

“Am plecat în zona Steaguri din Neptun, fiecare dintre colegi intrând în câte o locaţie pentru a avea efectul scontat, pentru a constata aşa cum sunt locaţiile, nu după ce informează primii că suntem în zonă să se apuce să cureţe. Deci fiecare coleg într-o locaţie, facem 20 de locaţii deodată. O colegă m-a sunat să mă informeze că a găsit o locaţie cu deficienţe, este vorba de terasa Zorba’s şi o parte dintre lucrători şi dintre clienţi se manifestă agresiv la adresa ei şi a altui coleg ajuns acolo între timp. M-am urcat în maşină, am ajuns acolo, m-am interpus între agresorul iniţial, care a îmbrâncit-o pe colega noastră peste scaune. Era un consumator, probabil rudă cu proprietarul locaţiei pentru că îl apela cu <<naşule>>. Respectivul era în stare avansată de ebrietate”, a relatat Horia Constantinescu.

El spune că mai multe clienţi ai localului, dar şi angajaţi l-au îmbrâncit, a căzut pe spate, au vrut să îl lovească, dar a reuşit să se ridice şi a sunat la 112.

Şeful CJPC Constanţa a menţionat că până la sosirea poliţiei situaţia a degenerat, a continuat să fie îmbrâncit, agresat, strâns de gât, iar la un moment dat în toată acea învălmăşeală şi-a dat seama că şi-a pierdut un dinte.

Horia Constantinescu a mai afirmat că după sosirea poliţiei a intrat în blocul alimentar al localului, observând că angajaţii începuseră să facă curat, iar patronul i-a spus că nu are ce să caute acolo, în timp ce un angajat i-a smuls telefonul cu care filma.

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a precizat că mai multe persoane, angajaţi şi clienţi, au filmat toate incidentele.

Scandalul s-a încheiat după sosirea poliţiei.

Horia Constantinescu a declarat că va face solicitare către Comisariatul Regional al Protecţiei Consumatorilor Galaţi pentru ca terasa respectivă din Neptun să fie închisă definitiv, pentru obstrucţionarea controlului.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru a stabili cum s-au petrecut evenimentele.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.