Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a declara, despre o posibilă carantinare a Capitalei, că dacă dacă se constată o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 şi implicit a ratei de infectare, atunci este posibil să se ajungă la o carantinare şi în Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Deocamdată nu avem acei indici care să ne susţină aceste lucruri, dar dacă lucrurile continuă şi se constată în continuare o creştere, la fel cum o vedem în ultimele zile, nu foarte multe, posibil să se ajungă acolo. E de văzut”, a declarat Andreea Moldovan, la Digi24, duminică seara.
 
Secretarul de stat a făcut apel la respectarea restricţiilor şi a arătat că a fost bine acolo unde au fost restricţii.
 
"Dacă noi toţi, la nivel de ţară, de populaţie, realizăm că este o problemă care încet-încet creşte şi ne redresăm, avem şanse să nu ajungem la acest scenariu. Tot ceea ce s-a făcut în această pandemie a fost un acordeon şi la noi şi în alte ţări, în sensul în care s-au restricţionat nişte măsuri, a fost bine, a scăzut numărul de cazuri, după care relaxăm, vedem. Dacă suntem cu toţii conştiincioşi, avem rezultate bune, dacă iarăşi suntem prea relaxaţi şi ne bucurăm de prea multă libertate, vedem că lucrurile degenerează”, a afirmat Andreea Moldovan.
 
În Bucureşti, rata de infectare cu COVID-19 este de 3,19 cazuri la o mie de locuitori şi astfel Capitala este în scenariul roşu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.