Mai mulţi angajaţi ai SMURD Iaşi au iniţiat o scrisoare deschisă prin care îşi arată susţinerea faţă de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi faţă de sistemul public de urgenţă, care a ajuns "ţinta unor atacuri punctate intenţionat în momente de criză".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii SMURD Iaşi afirmă că au transmis scrisoarea către toţi colegii din ţară care lucrează în sistemul de urgenţe şi că vor strânge semnături în sprijinul lui Raed Arafat.

"Prin această scrisoare deschisă, dorim să afirmăm public susţinerea faţă de Sistemul Public de Urgenţă şi de Şeful DSU, Doctorul şi Omul Raed Arafat, tocmai pentru a nu ajunge în situaţia în care românii să îşi piardă încrederea în cei care zi de zi le salvează viaţa. Dacă această structură cu rol strategic, al cărei scop este salvarea de vieţi omeneşti, îşi pierde vreun element, se poate ajunge la un dezechilbru funcţional, iar siguranţa cetăţeanului român ar avea de suferit“, arată semnatarii SMURD Iaşi, în textul scrisorii.

Totodată, angajaţii SMURD afirmă că au constatat că, în ultima perioadă, Sistemul Naţional de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Prim Ajutor Calificat este "ţinta unor atacuri, punctate intenţionat în momente de criză, atacuri ce subminează încrederea populaţiei în structurile sistemului de urgenţă şi sunt dureroase pentru medici, asistenţi medicali, paramedici, piloţi, salvatori, ofiţeri ISU, toţi cei care muncesc serioşi şi dăruiţi pentru sănătatea semenilor lor“.

"Afirmaţiile din ultimele zile ne fac să reacţionăm şi să reamintim că toţi aceşti oameni fac zi de zi totul pentru ca alţii să trăiască sub o coordonare unică a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Secretarul de Stat, Dr. Raed Arafat. Există evenimente tragice (accidente, incendii) care zguduie întreaga ţară şi care uneori duc chiar la schimbări majore în plan politic. Pentru noi însă fiecare caz este unul dramatic, fiecare pacient care accesează sistemul de urgenţă are o durere, iar noi, la fel ca dr. Raed Arafat, trebuie să-i ascultăm şi să-i ajutăm necondiţionat pe toţi“, mai spun semnatarii scrisorii.

Reprezentanţii SMURD Iaşi afirmă că printre priorităţile DSU pentru 2019 se numără consolidarea rolului de responsabil privind coordonarea integrată, dezvoltarea şi extinderea competenţelor şi a capabilităţilor în gestionarea situaţiilor de urgenţă, perfecţionarea mecanismelor de cooperare interinstituţională şi de ajutor reciproc în caz de dezastre, dezvoltarea relaţiilor internaţionale în domeniul situaţiilor de urgenţă.

"Însă proiectele nu pot fi duse la final dacă sistemul este dezasamablat, dacă cel ce îl coordonează şi, prin el, noi toţi suntem acuzaţi pe nedrept, suntem împroşcaţi cu noroi şi aruncaţi către o instabilitate instituţională şi personală. Atunci când există suspiciunea unor greşeli, organismele profesionale şi justiţia vor analiza, evalua obiectiv şi profesional şi vor lua decizii. Până atunci nu trebuie să uităm şi insistăm pe acest aspect, că SMURD a început ca o activitate de voluntariat şi a ajuns în timp una dintre cele mai performanţe structuri de acest gen la nivel european. Iniţiatorul acestui sistem de intervenţie a pornit cu o maşină, cu multă muncă şi dragoste de medicină şi de semeni, cu câţiva voluntari şi a reuşit să genereze un curent de opinie şi un sistem care este model multor ţări din Uniunea Europeană şi din lume. (...) Prin ceea ce se întâmplă acum la nivel mediatic şi declarativ din partea unor reprezentaţi ai presei şi ai statului, această mare şi încă frumoasă familie este în pericol“, mai arată angajaţii SMURD Iaşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.