Potrivit prefectului de Brăila, Cătălin Boboc, cei 17 pacienţi care au COVID 19 şi comorbidităţi din sfera psihiatrică au fost aduşi din Ialomiţa şi internaţi în secţia pentru această categorie de bolnavi. În această secţie, sunt în total 25 de locuri, fiind disponibile acum doar 8 dintre ele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Spitalul de Psihiatrie din Brăila este spital suport pentru bolnavii cu patologii asociate de natură psihiatrică. Pentru că cei din Ialomiţa nu au astfel de paturi şi au puţine paturi în general au ales această situaţie. Gestionarea acestei pandemii nu poate fi făcută la nivel local, la un moment dat cu toţii depindem unii de alţii, numai că ne incurcă puţin aceste transferuri. Nu avem nici noi paturi nelimitate, încercăm să ţinem deschise toate secţiile pentru bolnavii neinfectaţi. Făcusem în acest spaţiu de la Psihiatrie, pentru că nu aveam cazuri acolo, un centru de tratament pentru bolnavii asimptomatici ca să degrevăm Spitalul Judeţean, dar ne descurcăm şi în această situaţie”, a declarat prefectul de Brăila, Cătălin Boboc.

În judeţul Buzău, sunt, conform raportării de miercuri, 330 de bolnavi de la debutul pandemiei, cu 15 cazuri noi raportate,  aici înregistrându şi şi 15 decese.

78 de persoane sunt internate în spitalele din judeţul Brăila, dintre care
17 bolnavi cu COVID 19 provin din judeţul Ialomiţa.



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.