Uniunea TESA din Sănătate atrage atenţia, marţi, asupra mai multor probleme care au apărut în sistemul sanitar din cauza grevei salariaţilor din Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate. ”Panica a pus stăpânire pe spitalele din judeţul Caraş-Severin în urma grevei din cadrul Caselor de Sănătate”, au transmis sindicaliştii, afirmând că unele servicii medicale acordate în spital nu au putut fi validate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Panica a pus stăpânire pe spitalele din judeţul Caraş-Severin în urma grevei din cadrul Caselor de Sănătate. La Caraş- Severin nu se mai răspunde la telefoane, iar în oraşul Oraviţa nu s-au putut debloca cardurile de sănătate ale pacienţilor din spital. În acest fel nu s-au putut valida serviciile medicale şi nu se mai pot deconta”, au scris, marţi, pe Facebook, reprezentanţii Uniunii TESA din sănătate.

Potrivit acestora, greva este anunţată şi pentru toată săptămâna viitoare când trebuie viraţi şi banii de salarii.

”Acest lucru ar putea să nu se mai întâmple ! Vor fi afectate toate categoriile de personal medical şi nemedical inclusiv medicii. Şi la Zalău, CASA e în greva câteva ore pe zi. Ieri un card de sănătate a devenit INVALID, iar din cauza perioadei de grevă, nimeni nu a mai răspuns la telefoane la CASĂ”, au mai scris sindicaliştii.

Aceştia afirmă că personalul TESA din Sănătate a fost din nou ignorat de guvernanţi.

”Ne pare rău pentru colegii care ar putea fi afectaţi direct prin neprimirea salariilor la timp, însă, pe de altă parte, poate va înţelege şi Guvernul României, în sfârşit, ce se va putea intâmpla concret în SPITALE dacă şi tot personalul TESA din SĂNĂTATE ar face acelaşi tip de GREVA (de altfel meritată) după 7 ani de minciuni, ignoranţa şi discriminare, situaţie care continuă şi în prezent! Ultima sfidare pe faţă la adresa personalului TESA (efectiv o obrăznicie aroganţă) a fost chiar OUG 63 privind unele stimulente pentru personalul medico -sanitar ( de altfel şi ele mizere)”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia afirmă că personalul TESA a fost ignorat complet şi scos şi din OUG 63!

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.