Frunzele unui arbore originar din unele părţi ale subcontinentului Indian, care creşte însă şi în Australia şi în regiuni tropicale, s-au dovedit promiţătoare în oprirea răspândirii în organism a celulelor cancerului de sân, au descoperit oamenii de ştiinţă. Albizia lebbeck (Alle) este denumirea ştiinţifică a arborelui siris, care funcţionează ca agent natural pentru a combate metastazele cancerului de sân.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Descoperirea, prezentată în revista Scientific Reports, arată că frunzele plantei ar putea împiedica răspândirea celulelor canceroase în alte părţi ale corpului.

„Capacitatea de a împiedica migrarea celulelor canceroase este deosebit de importantă pentru a preveni răspândirea cancerului în organe îndepărtate, un proces esenţial în ceea ce priveşte forma letală a multor tipuri de cancer, inclusiv canceru de sân”, a declarat dr. Dilber Uzun Ozsahin, profesor asociat la departamentul de imagistică medicală şi diagnostic al Universităţii Sharjah, din Emiratele Arabe Unite.

Dr. Ozsahin, coautor al studiului, şi colegii săi au ajuns la ceea ce au descris ca „primele descoperiri” în direcţia stopării metastazelor cancerului de sân.

Cercetări anterioare au demonstrat că boala metastatică este cea mai frecventă cauză de deces la pacienţii cu cancer de sân.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în 2022 au existat 2,3 milioane de femei diagnosticate cu cancer de sân. OMS a estimat la 670.000 numărul deceselor legate de cancerul de sân în acelaşi an.

Dr. Ozsahin a declarat că studiul în cercetarea cancerului a inclus şi inteligenţa artificială (AI).

„Studiul utilizează modele computaţionale avansate, cum ar fi perceptronul multistrat (MLP), extreme gradient boosting (XGBoost) şi maşina de învăţare extremă (ELM) pentru a estima migraţia celulelor canceroase in vitro”.

Potrivit autorilor, „studiul a descoperit compuşi organici promiţători în ALEE care posedă proprietăţi medicinale, ajutând potenţial la prevenirea metastazelor în cancerul de sân uman”.

„În mod interesant, am observat că concentraţiile variate ale extractului de plantă au fost netoxice şi nu au avut niciun impact asupra proliferării celulare, dar au prezentat un potenţial antimigrator semnificativ atât în celulele MDA-MB 231, cât şi în celulele MCF-7, cu o concentraţie crescândă”, notează autorii, care susţin importanţa demersului lor ştiinţific în căutarea plantelor medicinale cu potenţial de inhibare a metastazelor.

Obiectivul principal al autorilor, conform studiului, a fost descoperirea unor plantele care ar putea inhiba eficient metastazele, minimizând sau evitând efectele secundare.

„Studiul nostru aruncă o lumină asupra importanţei unei perspective multiple, necesare pentru a aborda complexitatea metastazelor cancerului şi subliniază importanţa explorării compuşilor naturali şi a tehnicilor computaţionale avansate în tratamentul şi prevenirea cancerului”, a remarcat autorul principal al studiului, dr. Huzaifa Umar de la Universitatea Near East din regiunea de nord din Cipru.

În plus, studiul oferă o perspectivă asupra utilizării plantelor medicinale şi a conţinutului acestora în tratamentul cancerului şi al altor boli conexe, iar descoperirea va deschide calea pentru ca alţi cercetători să efectueze mai multe studii folosind diverse plante medicinale, mai notează autorii.

Metastazele sunt principala cauză de mortalitate în rândul pacienţilor cu cancer, reprezentând o provocare semnificativă în tratamentul cancerului, deoarece duce adesea la forme mai agresive ale bolii, care sunt mai greu de gestionat.

„Descoperirea plantelor medicinale cu potenţialul de a inhiba metastazele este foarte promiţătoare pentru prevenirea cancerului metastatic, sau a cancerului aflat într-un stadiu avansat”, mai notează autorii.

Studiul avansează o abordare inovatoare a tratamentului cancerului şi îmbunătăţirea rezultatelor pacienţilor, o abordare care poate duce la dezvoltarea unor terapii mai sigure şi mai eficiente pentru combaterea cancerului metastatic, spune dr. Ozsahin.

„Prin demonstrarea efectelor antimigratorii, antiproliferative şi citotoxice împotriva liniilor de celule canceroase, studiul sugerează că Albizia lebbeck poate fi promiţător ca agent natural pentru combaterea metastazelor cancerului de sân”, a declarat ea

În acest stadiu, autorii au folosit metode ştiinţifice viguroase pentru a depista şi evalua compuşii bioactivi ai plantelor medicinale. Albizia lebbeck a fost în acest caz planta aleasă de cercetători, cunoscut fiind că frunzele sale conţin compuşi organici care sunt foarte apreciaţi în domeniul medical.

Originar din subcontinentul indian, agricultorii folosesc în mod obişnuit acest copac pentru a oferi umbră plantaţiilor lor, în special celor de cacao şi cafea. Părţile comestibile includ vârfurile tinere ale copacului, pe care le gătesc sau le fierb.

Autorii au prezentat în studiul lor potenţialul extractelor etanolice de Albizia lebbeck în inhibarea migraţiei celulelor umane de cancer de sân in vitro.

Dr. Ozsahin a declarat că studiul a generat un „interes considerabil” din partea comunităţii medicale, câteva industrii exprimându-şi interesul de a colabora cu echipa pentru a avansa cercetarea în stadiul clinic.

„Trecerea la etapa clinică ne va permite să evaluăm siguranţa, eficacitatea şi fezabilitatea noilor terapii pe subiecţi umani. Studiile clinice oferă un cadru riguros pentru testarea tratamentelor experimentale, colectarea de date privind efectele acestora şi evaluarea impactului lor asupra rezultatelor pacienţilor”, a mai precizat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.