Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Ambulator: Ar fi mai simplu şi mai transparent dacă s-ar stabili o valoare exprimată în lei a consultaţiei / Pacientul şi-ar da seama că o consultaţie la medic costă mai puţin ca o pizza sau o programare la coafor

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Ambulator: Ar fi mai simplu şi mai transparent dacă s-ar stabili o valoare exprimată în lei a consultaţiei / Pacientul şi-ar da seama că o consultaţie la medic costă mai puţin ca o pizza sau o programare la coafor

Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, dr. Cosmin Alexandrescu, consideră că ar fi mai simplu şi mai transparent dacă s-ar stabili o valoare exprimată în lei a consultaţiei şi astfel un pacient şi-ar da seama că o consultaţie costă mai puţin ca o pizza sau o programare la coafor.

"Eu am susţinut de mult timp că această cuantificare în puncte nu este cea mai potrivită. Ar fi mult mai simplu şi mai transparent dacă s-ar stabili clar o valoare exprimată în lei a consultaţiei. Pentru că atunci poate că şi pacientul şi-ar da seama că o consultaţie la un medic, nici nu are importanţă dacă e medic specialist, dacă este medic de familie, costă mai puţin decât o pizza, mai puţin decât o programare la coafor. Şi pregătirea unui medic este mult mai importantă", a declarat dr. Cosmin Alexandrescu, miercuri, la Medika TV.

El a precizat că nu poate fi un lucru mai important decât sănătatea.

"Poţi avea o hăinuţă frumoasă, poţi să ai o coafură la ultima modă, dar dacă sănătatea nu îţi mai permite să ieşi din casă sau uneori, din păcate, se ajunge ca viaţa să-ţi fie scurtată de boală, restul nu mai contează", a adăugat medicul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră