Autorităţile turce au reţinut peste o sută de persoane care participau duminică la o manifestaţie împotriva NATO organizată de Partidul Comunist din Turcia (TKP) înaintea summitului alianţei programat săptămâna viitoare la Ankara, a precizat TKP într-un comunicat, informează Reuters.
Turcia va găzdui marţi şi miercuri, la Ankara, liderii celor 32 de ţări aliate, precum şi reprezentanţi ai ţărilor partenere ale NATO. Autorităţile au întărit măsurile de securitate în întreaga capitală turcă în perspectiva acestui summit, interzicând manifestaţiile, ridicând baricade şi închizând artere rutiere în numeroase cartiere ale oraşului.
Într-un comunicat, TKP a declarat că a organizat o manifestaţie în centrul Ankarei, adăugând că peste 100 de membri ai partidului, printre care şi lideri, au fost reţinuţi.
Imaginile arătau manifestanţi fluturând steaguri şi scandând lozinci precum „NATO, ucigaşule, pleacă din ţară”, în timp ce poliţia anti-revoltă intervenea pentru a dispersa mulţimea cu ajutorul gazelor lacrimogene.
Sute de persoane au defilat în cadrul unei alte manifestaţii a TKP la Istanbul, iar în oraş au avut loc şi alte două adunări organizate de grupuri de stânga. În ciuda prezenţei masive a forţelor de ordine, nu s-au semnalat incidente la Istanbul.
Guvernul nu a făcut imediat niciun comentariu cu privire la manifestaţii şi reţineri.
Luna trecută, autorităţile au arestat 103 persoane în cadrul unor raiduri antiteroriste desfăşurate la Ankara.
De asemenea, 39 de persoane, printre care jurnalişti de la mass-media independente, activişti şi cadre universitare, au fost reţinute în cadrul unor operaţiuni antiteroriste desfăşurate în toată ţara, au relatat duminică mass-media.
Tuncer Bakirhan, copreşedinte al partidului pro-kurd DEM, precum şi Kemal Kilicdaroglu, preşedintele desemnat de justiţie al principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), au criticat aceste arestări, calificându-le drept măsuri inacceptabile care încalcă drepturile fundamentale.
„Ţara a fost transformată complet într-un centru de detenţie sub pretextul summitului NATO”, a declarat Tuncer Bakirhan pe X. „Trăim zile de lege marţială nedeclarată.”
Procurorii turci au indicat anterior că aceste operaţiuni se înscriau în cadrul eforturilor de a descoperi activităţile grupurilor de militanţi, fără a face referire la summit.



























