Pagube însemnate la Spitalul Judeţean Focşani, din cauza inundaţiilor – Au fost afectate subsolul, blocul alimentar, spălătoria, dar şi săli din blocul operator şi Urgenţă / Se cere intervenţia Ministerului Sănătăţii pentru alocarea de fonduri - FOTO

Pagube însemnate la Spitalul Judeţean Focşani, din cauza inundaţiilor – Au fost afectate subsolul, blocul alimentar, spălătoria, dar şi săli din blocul operator şi Urgenţă / Se cere intervenţia Ministerului Sănătăţii pentru alocarea de fonduri - FOTO

Mai multe spaţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sf. Pantelimon" Focşani au fost afectate de ploile de la finalul săptămânii trecute, pagubele fiind însemnate. Au fost afectate subsolul, blocul alimentar, spălătoria, dar şi săli din blocul operator şi Urgenţă. De asemenea, au fost distruse documente din Arhivă, medicamente şi consumabile.

"Am primit de la conducerea spitalului raportul cu pagubele provocate de viituri. (...) Vorbim despre unitatea medicală care deserveşte întreg judeţul, iar dimensiunea avariilor este una serioasă", anunţă, marţi, Prefectura Vrancea, într-un comunicat de presă.

Potrivit raportului, s-au înregistrat pereţi degradaţi şi umezi pe circa 1.400 mp, practic tot subsolul, prin infiltrare.

Au mai fost afectate:

  • blocul alimentar (329 mp) şi spălătoria (275 mp)
  • acoperişul blocului operator, aproximativ 600 mp
  • bloc operator, sălile S3 şi SO: pereţi (160 mp) şi tavan (65 mp)
  • pardoseli, linoleum şi tarkett deteriorate pe circa 1.000 mp
  • magaziile de materiale sanitare şi gospodăreşti din exterior, afectate în proporţie de 100%
  • magazia de materiale sanitare: infiltraţii în pereţi şi tavan, inundaţii în interior
  • magazia de dezinfectanţi: infiltraţii în acoperiş şi pereţi
  • magazia de materiale gospodăreşti: apă acumulată la 25 cm înălţime, tencuială afectată, recipienţi pentru probe de biopsie şi urologice, hârtie, lavete, biblirafturi şi cutii colectoare deteriorate
  • spaţiul de arhivă: inundat din exterior şi din acoperiş
  • bloc operator (Sala 3, hol, Sala O): infiltraţii din tavan care se scurgeau pe pereţi şi pe panourile electrice
  • magaziile UPU-SMURD de la subsol, inclusiv arhiva cu foi de observaţie
  • vestiarele de la subsol, inundate
  • spălătoria, cu infiltraţii în zona de depozitare a lenjeriei curate
  • blocul alimentar, cu refularea canalizării, infiltraţii şi apă acumulată în casa liftului
  • garderoba, cu pereţi infiltraţi şi pardoseli deteriorate

De asemenea, au fost distruse medicamente şi consumabile medicale din cauza apei şi a umezelii.

Prefectura Vrancea anunţă că a transmis Ministerului Sănătăţii raportul, solicitând fonduri de urgenţă pentru remedierea situaţiei.

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) anunţa duminică după-amiază, că în 7 staţii de monitorizare nivelul precipitaţiilor a depăşit 50 de litri pe metrul pătrat.

Ulterior, instituţia a precizat că în judeţele Prahova şi Vrancea s-au înregistrat cantităţi extreme de ploi - peste 200 l/mp în zona Măneciu-Paltinu şi peste 100 l/mp la Bogza.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră