Consiliul Judeţean Cluj a aprobat, în cadrul şedinţei de miercuri, proiectul de hotărâre care vizează modificarea şi suplimentarea listei de echipamente medicale cu care va fi dotat Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Cluj, unul dintre echipamentele prevăzute iniţial va fi înlocuit cu alte opt dotări, ce au o valoare estimată de 1.490.000 lei, la care se adaugă T.V.A., şi care vor fi achiziţionate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.

”Raţiunea care a stat la baza acestei decizii a fost aceea de a asigura atât o utilizare cât mai eficientă a fondurilor europene pe care le-am atras, cât şi desfăşurarea actului medical în cele mai bune condiţii. Avem încredere că toate dotările propuse în acest proiect vor facilita întregul proces de diagnosticare şi tratare a pacienţilor Ambulatoriului Spitalului nostru de Recuperare”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Cele opt echipamente de care va beneficia în plus unitatea unt un ecograf dedicat evaluării complexe a afecţiunilor sistemice reumatologice, un sistem de examinare ultrasonografică doppler cervico-cerebrală, două defibrilatoare, două spirometre, un analizor pentru măsurarea oxidului nitric fracţional expirat şi un audiometru.

Proiectul câştigat şi implementat de Consiliul Judeţean Cluj are o valoare totală de 26.505.701,81 lei, cu TVA inclus, şi este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.