Numărul de îmbolnăviri cu cancer la prostată va creşte puternic în următorii ani la nivel mondial, în special în ţările mai puţin bogate, potrivit unei modelări publicate în The Lancet, care explică această tendinţă prin îmbătrânirea previzibilă a populaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Conform concluziilor noastre, numărul anual de cazuri noi se va dubla de la 1,4 milioane în 2020 la 2,9 milioane în 2040", rezumă autorii studiului publicat joi, realizat prin extrapolarea unor schimbări demografice deja observate, scrie AFP.

Această creştere poate fi explicată prin "creşterea speranţei de viaţă şi schimbările în piramida vârstelor", susţin autorii.

Cancerul de prostată, cel mai frecvent cancer la bărbaţi (15% din totalul cancerelor masculine), apare în majoritatea cazurilor peste vârsta de 50 de ani. Iar frecvenţa sa creşte brusc cu cât înaintează în vârstă.

Un număr mare de ţări sărace şi în curs de dezvoltare sunt pe cale de a recupera parţial decalajul faţă de ţările dezvoltate în ceea ce priveşte speranţa de viaţă, ceea ce ar trebui să crească automat numărul de cancere de prostată.

Şi "spre deosebire de alte probleme majore, cum ar fi cancerul pulmonar sau bolile cardiovasculare, această creştere a numărului de cazuri nu poate fi prevenită prin politici de sănătate publică", subliniază cercetătorii.

De fapt, factorii de risc pentru cancerul de prostată - ereditate, dimensiuni mari, etc. - sunt mult mai puţin evitabili decât, de exemplu, fumatul pentru cancerul pulmonar. A fost stabilită doar o legătură cu excesul de greutate, dar nu se ştie dacă există un mecanism de cauză-efect.

Autorii studiului consideră totuşi că este posibil să se limiteze creşterea numărului de cazuri de cancer de prostată prin diverse acţiuni.

Aceştia recomandă, de exemplu, să se urmărească diagnosticarea mai precoce în ţările mai puţin bogate, menţionând că, de multe ori, cancerele de prostată sunt depistate prea târziu pentru a se putea lua măsuri eficiente.

Pe de altă parte, ei avertizează asupra riscului de "supradiagnosticare şi supratratament" în ţările dezvoltate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.