Ministerul Sănătăţii: A fost eliminat ultimul obstacol administrativ pentru realizarea noului Centru de Diagnostic şi Tratament al Tuberculozei Zerlendi / Memorandum pentru asigurarea finanţării / Valoarea proiectului, actualizată la 640,2 milioane lei

Ministerul Sănătăţii: A fost eliminat ultimul obstacol administrativ pentru realizarea noului Centru de Diagnostic şi Tratament al Tuberculozei Zerlendi / Memorandum pentru asigurarea finanţării / Valoarea proiectului, actualizată la 640,2 milioane lei

Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, că a fost eliminat ultimul obstacol administrativ pentru realizarea noului Centru de Diagnostic şi Tratament al Tuberculozei Zerlendi din cadrul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, după ce Guvernul a aprobat un Memorandum pentru asigurarea integrală a finanţării. Valoarea investiţiei a fost actualizată anterior, la 640,2 milioane lei, faţă de 169,3 milioane lei cât era în contractul de finanţare iniţial, constructorul revenind pe şantier.

"Proiectul de construire a noului Centru de Diagnostic şi Tratament al Tuberculozei Zerlendi din cadrul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie «Marius Nasta» intră în linie dreaptă! Astăzi a fost aprobat Memorandumul care permite asigurarea integrală a finanţării unităţii medicale. Prin această decizie a fost eliminat ultimul obstacol administrativ, iar constructorul a revenit pe şantier, lucrările urmând să continue conform graficului de execuţie", a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Guvernul a decis, în şedinţa de vineri, să permită depăşirea procentului finanţării publice naţionale, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru ajustările de preţuri şi diferenţele de TVA de 2% precum şi cu sumele aferente unor activităţi obiectivului de investiţii "Centru de Diagnostic şi Tratament al Tuberculozei Zerlendi, Bucureşti - spital nou" pe anul bugetar 2026

"Proiectul, finanţat iniţial prin PNRR, a fost extins cu un nivel suplimentar destinat funcţiunilor medicale critice, un laborator de bronhoscopie, precum şi alte funcţiuni pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale. Ca urmare a acestor modificări, valoarea totală a proiectului este de 640,2 milioane lei, faţă de 169,3 milioane lei, valoarea prevăzută în contractul de finanţare iniţial. Astfel, pentru ca proiectul să fie finalizat până la 31 august, Guvernul a aprobat depăşirea plafonului de 25% al finanţării publice naţionale, în limita creditelor de angajament de 477,7 milioane lei şi a creditelor bugetare de 510,2 milioane lei prevăzute pentru anul 2026", a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă.

Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Centru de Diagnostic şi Tratament al Tuberculozei Zerlendi, Bucureşti - spital nou" pentru Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", în şedinţa din 3 iunie 2026, deblocând astfel acest proiect.

Noul centru va oferi condiţii moderne de tratament, cu 115 paturi pentru spitalizare continuă, bloc operator cu 3 săli de operaţie, laboratoare de ultimă generaţie şi sisteme digitale integrate, la standarde europene.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră