Lt. col. dr. Adrian Gabără, medic primar chirurgie oro-maxilo-facială la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti, a declarat că România se află pe un loc fruntaş la numărul de fumători din Uniunea Europeană. De aceea, prevenţia este foarte importantă pentru că pot să apară cancere în gât.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Insist cât de importantă este prevenţia. Şi pentru ce spun asta? În primul rând, pentru că România este în loc fruntaş, cred că pe locul 2, la numărul de fumători din Uniunea Europeană. În celelalte state s-a constatat o scădere a numărului, dar în România a rămas elevat. Deşi există totuşi o serie întreagă de afişe, chiar şi pe pachetele de ţigări şi totuşi lumea continuă să fumeze. Fumatul este principalul responsabil de apariţia cancerului în zona cap şi gât. Apoi prevenţia înseamnă, sigur, să te adresezi la medic şi la medic poate să fie şi medicul stomatolog care poate să îţi identifice faptul că ai o problemă de felul ăsta, că ai un cancer sau o suspiciune de cancer”, a declarat Adrian Gabără, joi seară, la Medika TV.

Mediul a explicat şi în ce constă controlul.

”Se depărtează obrajii, se depărtează buzele, scoţi limba afară şi vezi dacă au apărut pete. Pete albe, pete albe alternând cu unele roşii sau unele roşii, ulceraţii sau nodul. Nodul în gură, nodul la gât, orice lucru care nu trece în 14 zile ar trebui să-ţi dea de gândit. Şi este atât de simplu să apelezi, cum spuneam, chiar şi la un medic stomatolog, pentru că ei se uită în cavitatea orală, adică văd pacienţi în fiecare zi, pot să-şi dea seama cam care este o mucoasă de aspect normal şi care nu”, a declarat Adrian Gabără.

Medicul a precizat că este nevoie pentru fiecare caz de biopsie.

”Sigur, unele leziuni arată foarte tipic, dar trebuie să ai obiopsie. Nu poţi să ai un diagnostic de cancer fără biopsie şi apoi imagistică, să vezi cam cât este de extins. Sigur cavitatea orală este uşor de evaluat, prin evaluare directă, adică vezi cu ochii tăi, prin palpare, dar ai nevoie şi de imagistică, pentru că ar trebui să vezi implicarea, de exemplu, ganglionilor linfatici. Iar tratamentul presupune excizia unei leziuni tumorale cu limite de siguranţă oncologică, adică să ieşi din ţesut sănătos. Iar dacă leziunea este mică, adică te-ai prezentat în stadii incipiente, defectul tisular este minim. Amploarea intervenţiei este minimă şi supravieţuirea la 5 ani, pentru că acesta este etalonul, este foarte bună. Adică vorbim de cu adevărat un succes”, a mai declarat medicul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.