Complicaţiile diabetului pot avea numeroase efecte negative asupra sănătăţii, de la tulburări de vedere şi leziuni ale nervilor până la disfuncţie renală şi boli de inimă. Într-o analiză a informaţiilor despre adulţii cu cancer colorectal, pacienţii care aveau şi diabet zaharat – în special cei cu complicaţii diabetice – s-au confruntat cu un risc mai mare de a muri prematur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prof. dr. Kuo-Liong Chien, de la Universitatea Naţională din Taiwan, împreună cu echipa sa de cercetare a examinat datele înregistrate între 2007 şi 2015 în Taiwan Cancer Registry Database. Studiul dezvăluie o legătură între diabetul complicat şi un risc mai mare de deces.

În lotul studiat, 59.202 de persoane cu cancer colorectal în stadiul I-III au suferit o intervenţie chirurgicală pentru a îndepărta tumorile. Dintre aceşti pacienţi, 9.448 au prezentat o recidivă a cancerului şi 21.031 au murit din orice cauză în timpul perioadei de studiu.

În comparaţie cu persoanele fără diabet, cele cu diabet zaharat necomplicat au avut un risc minim sau nesemnificativ mai mare de deces pentru toate cauzele şi pentru cancer, în timp ce persoanele cu diabet zaharat complicat au avut şanse cu 85% mai mari de deces din orice cauză şi cu 41% mai mari şanse de deces. Aceste asocieri au fost mai pronunţate la femei şi la pacienţii cu cancer colorectal în stadiu incipient.

De asemenea, în comparaţie cu pacienţii fără diabet, pacienţii cu diabet zaharat necomplicat sau complicat au avut un risc cu 10-11% mai mare de recidivă a cancerului colorectal.

Mecanismele din spatele relaţiei dintre severitatea diabetului şi prognosticul nefavorabil al cancerului colorectal ar putea implica diferite căi şi răspunsuri declanşate de niveluri ridicate de insulină şi glucoză în sânge, precum şi stări inflamatorii crescute, care sunt caracteristice diabetului de tip 2.

”În timp ce a fost observată o prevalenţă mai mare a diabetului la pacienţii cu cancer colorectal, studiul sugerează că îngrijirea medicală coordonată care implică mai mulţi specialişti poate ajuta la prevenirea complicaţiilor diabetului, îmbunătăţind rezultatele oncologice pe termen lung a cancerului colorectal, în special la femei şi la pacienţii cu cancer în stadiu incipient”, a spus dr. Chien.

Rezultatele studiului ”Severitatea diabetului şi rezultatele oncologice ale cancerului colorectal după rezecţia curativă: un studiu de cohortă bazat pe populaţie în Taiwan” au fost publicate în CANCER, un jurnal al Societăţii Americane de Cancer.

Anul trecut Asist. univ. dr. Mihăiţă Pătrăşescu, medic primar alergolog şi medic primar gastroenterolog la Spitalul Militar Central Universitar ,,Carol Davila” din Capitală a explicat în cadrul dezbaterii Diabetes360 legătura dintre diabetul zaharat şi cancerul colorectal.

”Diabetul zaharat este un factor de risc suplimentar pentru cancerul colorectal şi pacienţii care au diabet zaharat vor face mai frecvent cancer colorectal decât pacienţii din populaţia generală. Factorii de risc comuni între diabet şi cancerul colorectal, precum obezitatea, nu sunt suficienţi pentru a explica creşterea riscului. Prin urmare există un risc independent al diabetului zaharat pentru cancer colorectal, independent de factorii de risc comuni”, a atras atenţia asist. univ. dr. Mihăiţă Pătrăşescu, medic primar gastroenterolog la Spitalul Militar Central Universitar ”Carol Davila”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.