Consiliul Judeţean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul privind achiziţionarea a 12 echipamente destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul Judeţean Cluj anunţă, vineri, într-un comunicat de presă, că achiziţionează echipamente destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, valoarea acestora fiind estimată la 2.409.041 de lei.

Dotările prevăzute vor fi achiziţionate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, câştigat şi implementat de forul administrativ judeţean.

”Această investiţie în echipamente de înaltă tehnologie contribuie în mod direct la protejarea vieţii şi a sănătăţii micilor pacienţi, precum şi a personalului medical din spitalul nostru. Sănătatea rămâne o prioritate a forului administrativ judeţean”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Potrivit datelor transmise de Consiliul Judeţean Cluj, unitatea spitalicească aflată în subordinea instituţiei va beneficia de un sistem automat de identificare microbiană prin spectrometrie de masă, un sterilizator cu abur sub presiune pentru sterilizare biberoane, tetine, autoclav, un sterilizator cu aburi sub presiune pentru sterilizarea instrumentarului/echipamentelor medicale, o maşină de spălat pentru instrumentar chirurgical, dispozitive şi echipamente medicale, un sistem pentru depozitarea endoscoapelor dezinfectate, cinci maşini de spălare-dezinfecţie biberoane/tetine şi două maşini de spălare-dezinfecţie ploşti, urinare şi oliţe.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 2 aprilie 2024, ora 15:00, criteriul de atribuire fiind ”cel mai bun raport calitate-preţ”.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.