Colegiul Fizioterapeuţilor din România anunţă că în 8 septembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Fizioterapiei, anul acesta tema principală fiind artrita, patologie care afectează tot mai mulţi pacienţi. ”Acest diagnostic nu reprezintă o sentinţă, întrucât fizioterapia poate ajuta la îmbunătăţirea semnificativă a simptomelor”, explică fizioterapeuţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Pentru noi, această zi marchează unitatea şi solidaritatea între membrii comunităţii fizioterapeuţilor la nivel global şi, în acelaşi timp, este o oportunitate pentru a recunoaşte activitatea fizioterapeuţilor desfăşurată în cel mai bun interes al pacienţilor şi al comunităţii din care fac parte. Vom profita de acest prilej pentru a aduce în atenţia publicului larg faptul că acest diagnostic nu reprezintă o sentinţă, întrucât fizioterapia poate ajuta la îmbunătăţirea semnificativă a simptomelor (reducerea durerii, ameliorarea rigidităţii articulare etc.). Exerciţiile fizice şi sportul sunt, contrar credinţelor, prima opţiune de tratament, iar un fizioterapeut poate ghida pacientul pentru ca rezultatul să fie unul eficient şi rapid”, este mesajul transmis de Colegiul Fizioterapeuţilor din România.
 
Artrita este definită ca o inflamaţie acută sau cronică a articulaţiilor, prezentând simptome care pot include durere, edem, rigiditate şi roşeaţă, aspecte care pot contribui la reducerea funcţionalităţii şi dexterităţii. 
 
”Artrita nu este o singură afecţiune, existând numeroase tipuri, care pot afecta persoane de orice vârstă, cu orice nivel de condiţie fizică – inclusiv copii, adolescenţi şi atleţi. Unele dintre cele mai comune tipuri de artrită sunt artroza, guta, artrita reumatoidă, artrita juvenilă idiopatică şi spondilartrita (inclusiv spondilartrita axială şi artrita psoriazică). Anul acesta ne dorim să educăm publicul larg privitor la faptul că există un număr impresionant de opţiuni de tratament şi gestionare a artritei (atât nonfarmacologice, cât şi farmacologice) care reprezintă intervenţii suficiente pentru controlul simptomelor şi îmbunătăţirea funcţiei”, precizează fizioterapeuţii.
 
Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, Daniela Stanca, subliniază că Ziua Mondială a Fizioterapiei reprezintă pentru fizioterapeuţi ”un prilej de creştere a gradului de conştientizare a publicului cu privire la contribuţia crucială a acestei profesii la mobilitatea, independenţa funcţională şi creşterea calităţii vieţii persoanelor afectate de pe întreg mapamondul”, arătând că ”scopul reglementării profesiei a fost acela de a îmbunătăţi calitatea serviciilor oferite pacienţilor şi informarea acestora referitor la numeroasele moduri în care fizioterapia îi poate ajuta”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.