Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAM), filiala Bucureşti, Carmen Mazilu, a afirmat, marţi seară, că există o diferenţă de pregătire şi de ţinută între asistenţii medicali cu studii superioare şi cei care au urmat cursurile post-liceale.Totuşi, ea a precizat că nu ar fi bine ca pe viitor să existe doar asistenţi medicali cu studii superioare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Se tinde spre pregătirea academică, licenţă universitară şi desigur că ne-am dori mult mai mulţi asistenţi medicali pregătiţi de facultăţile de Medicină şi de facultăţile de Asistenţă medicală. Se vede clar o diferenţă de pregătire, o diferenţă de limbaj, de ţinută. Sigur că, după patru ani de facultate, este cu totul şi cu totul altfel un asistent medical decât după trei ani de post-liceală. Colegii noştri care au făcut post-liceala şi bineînţeles că mulţi dintre noi am făcut mai multe forme de învăţământ sunt cu experienţă foarte mare şi sunt foarte buni la locul de muncă, dar în prezent se tinde spre pregătirea universitară”, a declarat Carmen Mazilu.

Ea a precizat că un asistent cu experienţă într-un spital îl vezi peste tot, dar că experienţa cea mai ridicată o au cei din zona de anestezie şi terapie intensivă, dar şi din zona de chirurgie.

Întrebată dacă ar fi bine ca pe viitor să existe doar asistenţi medicali cu facultate, Carmen Mazilu a răspuns că nu susţine această variantă.

”Nu ar fi o idee foarte bună să fie o legislaţie care să o oblige sau cumva să închidă posibilitatea de a face şi şcoală post-liceală. Prin PNRR deja se tinde sau mă rog, se doreşte o astfel de tendinţă şi numărul locurilor de la facultăţi s-a mărit exponenţial, ceea ce înseamnă că suntem pe drumul cel bun”, a mai afirmat Carmen Mazilu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.