Şeful UPU-SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a declarat, marţi seară, că defibrilatoarele care sunt montate în zonele publice, atât în Capitală, cât şi în marile oraşe din ţară, sunt uşor de folosit, inclusiv de persoane care nu ştiu să acorde primul ajutor. Aparatele monitorizează ritmul cardiac înainte de a elibera şocurile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă ştim să citim este extrem de uşor de folosit. Acest defibrilator, în momentul în care este scos din perete automat pleacă o alarmă la STS la 112, ei alertează imediat că a fost scos defibrilatorul de acolo, deci poate fi o urgenţă. Instrucţiunile sunt foarte simple, padelele sunt autoadezive şi tu ai de făcut aşa, pasul unu, după ce ai pus padelele, îţi şi arată, ai o schemă cum să le pui. După care ai de făcut trei paşi: să apese butonul de pornit, al doilea pas spune că apartaul face analiză, el analizează ritmul. Unele defibrilatoare nici nu mai au monitor. Aparatul interpretează ritmul, au comenzi vocale în limba română, adică spune clar <dă şoc>,  el are prestabilită segvenţa, dar aici apare omul care trebui să apese pe buton”, a afirmat medicul Bogdan Opriţa la Medika TV, marţi seară.

Opriţa a precizat că, dacă victima nu are un ritm cardiac şocabil, aparatul nu eliberează şocuri.

”Dacă unul apasă pe buton şi nu era ritm şocabil, aparatul nu livrează şoc, te şi ceartă, vezi că ai apăsat pe buton”, spune Opriţa.

Şeful UPU-SMURD Bucureşti spune că, pe lângă defibrilatoare, sunt şi alte echipamente de prim-ajutor.

”Pe lângă defibrilatorul obişnuit au fost luate şi nişte echipamente, au şi butelie de oxigen, datele se transmit automat în dispecerat. Aparatele sunt imaginate pentru oameni care în viaţa lor nu le-au folosit”, a adăugat Opriţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.