”Sănătatea mintală a devenit o prioritate pentru Ministerul Sănătăţii! Neglijată de decenii, problema sănătăţii mintale a revenit în prim-plan în contextul în care, mai ales în pandemie, foarte multe persoane au avut o problemă în această sferă şi necesită programe de recuperare şi de reintegrare”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acesta afirmă, de asemenea, că ”extinderea îngrijorătoare a consumului de droguri, mai ales în rândul tinerilor şi adolescenţilor, necesită acces la servicii de control a adicţiei şi de reabilitare”.

”Centrul de Sănătate de Mintală care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului Municipal din Făgăraş poate deveni un model de bună practică, pentru că vom dezvolta în perioada imediat următoare o reţea la nivel naţional care să permită accesul la consiliere psihologică şi tratament medical, fără discriminare şi stigmatizare”, a mai scris ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, joi seară, că în România nu există suficiente centre pentru recuperarea consumatorilor de droguri, iar această situaţie trebuie remediată cât mai curând. ”Să facem centre, măcar unul pentru fiecare judeţ, unde să poată să meargă aceşti oameni”, a afirmat ministrul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.