Ministrul interimar al Educaţiei Rovana Plumb a declarat vineri, după întîlnirea cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor şi elevilor, că în acest an şcolar nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte pentru examenele naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am ajuns împreună la concluzia că în timpul jocului nu se schimbă regulile. De aceea, în acest an şcolar, nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte. În acest an şcolar, în clasa a VIII-a sunt înscrişi 181.000 de copii, iar în clasa a XII-a sunt înscrişi 154.000 de copii. Aceştia vor susţine Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul în aceleaşi condidii ca în anul şcolar trecut. Nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte. Modelele de subiecte vor fi postate pe site-ul Ministerului Esucaţiei în această seară, în aşa fel încât, aât copiii, cât şi cadrele didactice să poată lua la cunoştinţă despre modul în care trebuie să se pregătească”, a declarat, vineri, Rovana Plumb, după întâlnirea cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor şi elevilor. 

Ea a spus că discuţiile au fost constructive şi speră că se vor lua ”deciziile cele mai bune pentru ceea ce înseamnă educaţie în România”. 

Ministrul interimar al Educaţiei Naţionale, Rovana Plumb, s-aîntâlnit vineri cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor şi ai elevilor, pe tema noilor modele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi pentru Bacalaureat, în urma scandalului izbucnit după apariţia pe site-ul ministerului a unor modele de subiecte de tip grilă pentru cele două examene.

Edupedu.ro a relatat săptămâna aceasta, citându-l pe preşedintele Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), Marian Şuţă, că Ministerul Educaţiei a modificat structura subiectelor chiar de la examenele de anul acesta, subiectele de la BAC şi Evaluarea Naţională urmând să aibă "40% itemi obiectivi, adică întrebări deschise şi tip grilă". Având în vedere că legislaţia prevede că examenele nu pot fi modificate pentru anul şcolar în curs, iar schimbarea tipului de subiecte are în vedere chiar examenul de anul acesta, Marian Şuţă a precizat că "structura, în principiu, nu se schimbă, ci se schimbă abordarea". 

Modele de subiecte au fost postate pe site-ul Ministerul Educaţiei, însă au fost retrase din dispoziţia ministrului interimar al Educaţiei Rovana Plumb.

Conform Edupedu.ro, iniţiativa acestui tip de subiecte i-a aparţinut fostului ministru al Educaţiei, Valentin Popa, care spune că ideea i-a venit  "de la modul în care se dau examenele de rezidenţiat şi de intrare în Institutul Naţional de Magistratură”.

Elevii au criticat modificarea tipului de subiecte, apreciind că e posibil ca aceasta să crească în mod artificial rata de promovare la Bacalaureat, deoarece având subiecte tip grilă, nu este exclus să se copieze mult mai uşor sau să fie nimerite răspunsurile din noroc.

Părinţii consideră însă că schimbarea subiectelor pentru Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională de anul acesta este o decizie bună având în vedere experienţele cu diferenţa de punctaj între evaluarea iniţială şi evaluarea făcută după contestaţii.

Cadrele didcatice au criticat acest sistem, apreciind, în cazul materiei Limba română, că testele grilă nu sunt aplicabile pentru un text literar sau, în cazul Matematicii, considerându-le de un populism excesiv şi de "un nivel absolut jenant".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.