Românul rănit în urma prăbuşirii viaductului Morandi, la Genova, şi aflat în comă profundă a murit. El este al doilea român decedat, primul deces fiind anunţat la puţin timp după accident.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri seară că românul despre care anunţase cu o zi în urmă că se află printre persoanele decedate în urma prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, în apropiere de Genova, este în viaţă, fiind internat în comă profundă. Potrivit ministerului, eroarea a fost descoperită după ce familia românului a constatat că trupul neinsufleţit pe care trebuia să-l identifice nu era al cetăţeanului în cauză.
O porţiune lungă a Podului Morandi de pe autostrada A10, care asigură o legătură între Italia şi Franţa, s-a surpat marţi, la Genova, în timpul unei furtuni, iar zeci de vehicule au căzut în gol de la peste 50 de metri înălţime.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.