Profesionişti specializaţi în transplant vor merge, anul viitor, în Spania, pentru a urma cursuri legate de prelevare şi transplant de multiţesut pentru a lucra mai apoi în prima bancă multiţesut din România, de la Spitalul Colentina din Capitală, dar şi în centrele unde se face prelevare de ţesut.
"Cred că cea mai mare provocare pe viitor pe care o vom avea în România, tocmai pentru că nu am avut astfel de bănci şi la standarde europene, aceşti experţi lipsesc cu desăvârşire şi urmează ca noi, de fapt, să-i producem. Şi am discutat cu Ministerul Sănătăţii, bineînţeles, acest lucru şi Ministerul a înţeles foarte clar această situaţie şi prevedem pentru la anul, să trimitem profesionişti care vor lucra la banca de ţesut în Barcelona pentru formare", a declarat, la Medika Tv, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Guenady Vatachi.
Spania a fost aleasă drept loc pentru specializare întrucât este ţara care are cel mai bine pus la punct program de donare de organe, având 49 de donatori la un milion de locuitori, mai mult decât Statele Unite ale Americii.
De altfel, la Congresul Romtransplant care a avut loc recent la Cluj Napoca, unul dintre subiectele pe care participanţii au pus accent este tocmai prelevarea de ţesuturi.
Banca de multiţesuturi de la Spitalul Colentina are infrastructura pregătită, urmând recepţia lucrărilor şi pregătirea oamenilor care să lucreze în această bancă.
