România trece duminică la ora oficială de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 28 octombrie să fie cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).

CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 28 octombrie 2018, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Numerotarea fusurilor începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich din Marea Britanie, către est. Pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale este ora fusului 1, iar a Europei Orientale, ora fusului 2.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Acesta ar putea fi ultimul an în care România schimbă ora, după ce Comisia Europeană a propus, la solicitarea Parlamentului European, renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019.

Comisia Europeană este de părere că nu este necesar ca schimbarea sezonieră a orei să fie reglementată în continuare de la Bruxelles şi că statele membre UE ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă doresc să utilizeze ora de vară sau de iarnă şi de a trata chestiunea la nivel naţional.

Astfel, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019. Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă.

Acest calendar este condiţionat de adoptarea de către Parlamentul European şi Consiliu a propunerii Comisiei până cel mai târziu în martie 2019.

Comisia Europeană a realizat, în vara anului 2018, o consultare publică ce a primit 4,6 milioane de răspunsuri, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 la sută dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie, în special în vremuri de război şi în timpul crizei petroliere din anii 1970.

Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vara au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.