Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis sprijinirea spitalului de campanie iordanian din Fâşia Gaza, fiind trimise în zonă echipamente şi materiale sanitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Fâşia Gaza, statul român, prin Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, respectiv Ministerul Afacerilor Interne a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populaţiei civile afectate. Astfel, premierul României, Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis, joi, IGSU, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, prin hotărârea nou adoptată se acordă asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, Regatului Haşemit al Iordaniei, ce constă în echipamente şi materiale medicale, necesare activităţii sanitare a spitalului de campanie iordanian din Fâşia Gaza.

”În baza Hotărârii CNSU, produsele şi echipamentele medicale donate au fost scoase din stocurile de urgenţă medicală, aflate la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Transportul bunurilor s-a realizat pe cale aeriană cu resurse naţionale puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale”, a mai transmis IGSU.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.