Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) analizează, din punct de vedere al securităţii naţionale, preluarea G4Media de către Titluri Quality S.R.L, informează marţi Consiliul Concurenţei, la două săptămâni de la anunţul referitor la tranzacţie.
”Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) analizează, din punctul de vedere al securităţii naţionale, tranzacţia prin care Titluri Quality S.R.L. preia G4 Global Journalism S.R.L., Economedia Global Journalism S.R.L. şi G4Food S.R.L. Grupul Titluri Quality S.R.L. deţine mai multe publicaţii printre care Gândul, ProSport, Cancan. G4 Global Journalism S.R.L., Economedia Global Journalism S.R.L. şi G4Food S.R.L. operează mai multe platforme online cu conţinut jurnalistic, printre care şi G4 Media”, trsnsmite Consiliul Concurenţei.
Insituţia precizează că CEISD analizează tranzacţiile care au ca obiect anumite domenii de activitate (prevăzute la art. 2 din Hotărârea CSAT nr. 73/2012) şi a căror valoare depăşeşte două milioane de euro.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”În cazul în care operaţiunea are un impact semnificativ asupra securităţii sau ordinii publice ori prezintă riscuri sau ameninţări semnificative la adresa acestora, sunt analizate şi investiţiile care nu depăşesc pragul de 2.000.000 euro”, menţionează instituţia.
Secretariatul CEISD este asigurat de Consiliul Concurenţei.
Semnarea contractului de achiziţie integrală a grupului G4Media de către compania Titluri Quality, avându-l drept CEO pe Radu Budeanu, a fost anunţată în 12 august, tranzacţia marcând, conform celor implicaţi, ”formarea celui mai mare conglomerat de presă digitală din România”, iar noul grup urmând să cumuleze o audienţă de aproape 2 milioane de utilizatori unici pe zi.
Valoarea vehiculată pentru această tranzacţie a fost de 5 milioane de euro, nefiind însă confirmată oficial.
Între cele două părţi a fost convenit şi un acord formal privind independenţa editorială, având ca principii autonomia editorială, interdicţia ingerinţei directe, respectarea agendei editoriale, interdicţia presiunii indirecte

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.