Elevii din lotul olimpic al României au câştigat trei medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului, care a avut loc în Japonia, în perioada 20-27 august, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lotul olimpic al României a cucerit trei medalii de argint şi o medalie de bronz la cea de-a zecea ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului (International Earth Science Olympiad - IESO), desfăşurată în localitatea japoneză Tsu.

Medaliile de argint au fost obţinute de Alexandra Alexiu (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Mihai Viteazul” din Ploieşti), Hakan Calila (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân” din Constanţa) şi Tudor Pipirig (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Emil Racoviţă” din Iaşi), precizează Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). 

De asemenea, Diana-Gabriela Oprea (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău) a fost medaliată cu bronz.

Trei dintre unităţile de învăţământ din care provin medaliaţii din acest an au avut premianţi şi la ultimele două ediţii ale IESO: Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân” din Constanţa (2014 şi 2015), Colegiul Naţional "Emil Racoviţă” din Iaşi (2015) şi Colegiul Naţional "Mihai Viteazul” din Ploieşti (2014).

La Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului 2016 au participat 100 de elevi din 26 de ţări, potrivit MENCS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.