Directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bistriţa Năsăud, Anca Gabriela Toader, a declarat că Programul Rebound, care se referă la găsirea de soluţii pentru consumul de substanţe interzise, a fost implementat în 11 şcoli din judeţ şi că primele concluzii sunt încurajatoare.
Anca Gabriela Toader a afirmat, vineri seară, la Medika Antidrog, că Programul Rebound, care a pornit în 2024 la iniţiativa unui ONG din Bistriţa, a fost aplicat cu prioritate către elevii de liceu din judeţ.
"Programul Rebound a fost implementat în judeţul nostru în 11 unităţi de învăţământ, respectiv la 16 clase. Programul a fost implementat cu prioritate la clase de liceu. El poate fi aplicat de la 13 ani în sus şi constă într-o secvenţă de 11 sesiuni, fiecare dintre ele a câte 90 de minute", a declarat Anca Gabriela Toader.
Potrivit acesteia, programul a fost realizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bistriţa Năsăud, Spitalul Judeţean, Ordinul Asistenţilor Medicali.
"A fost o echipă mare, care alături de Asociaţia Grigore Moisil, a pus multă energie şi multă pasiune în implementarea acestui proiect. Peste 96 la sută dintre elevi îl apreciază ca foarte bun sau bun, iar 96 la sută l-ar recomanda. Au participat la acest studiu 210 elevi. Programul a produs modificări semnificative la nivelul cunoştinţelor legate de prevenirea consumului de substanţe, cât şi la nivelul competenţelor de viaţă în general", a precizat directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bistriţa Năsăud, Anca Gabriela Toader.
Ea a explicat că rezultatele încurajatoare ale programului au dus la continuarea acestuia, astfel că până în luna decembrie va fi implementat în alte 25 de clase de liceu din judeţul Bistriţa Năsăud.



























