Ziua Marinei a fost sărbătorită, luni, şi în Parcul Herăstrău din Capitală, nu doar la Constanţa. După momentele festive, aproximativ 100 de oameni s-au aşezat la coadă să se plimbe cu vaporaşul, chiar dacă distracţia nu a mai fost gratis, ca în anii trecuţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ziua Marinei a fost marcată în Herăstrău prin ridicarea drapelului şi a marelui pavoaz, un ceremonial religios, dar şi prin concursuri marinăreşti. Imediat după festivităţi, lumea s-a aşezat la coadă să se plimbe cu vaporaşul.
Spre deosebire de alţi ani, când, de Ziua Marinei, transportul cu vaporul pe Herăstrău era gratuit, acum se plăteşte. Adulţii dau câte cinci lei,  iar şcolarii de 10 -14 ani şi pensionarii, câte doi lei. Doar pentru copiii până în 10 ani plimbarea este gratuită.
Un călător supărat, cu ochelari cu lentile groase, maiou şi pantaloni trei sferturi face politică, la coborârea spre ambarcaţiune.  Vrea închisoare pe viaţă pentru hoţi, "nu câteva zile, cât fac acum. Păi am ajuns să fim conduşi de hoţi?" . Vreo doi gură-cască îl aprobă din cap.

Închirierea bărcilor cu vâsle este cinci lei pe oră. Tot cinci lei costă şi un porumb fiert, iar şase lei este un suc. Coadă şi la mici, dar nu la cei mai scumpi, de la o berărie cunoscută din zonă, ci imediat lângă debarcader. Oamenii aşteaptă liniştiţi şi resemnaţi. Mirosul şi pofta sunt deasupra dorinţelor de a pleca spre casă, la umbră.

Mulţi pensionari renunţă la plimbarea pe apă după ce văd coada unde "mai stai o oră până îţi vine rândul ". E coadă şi la kurtos kalacs cu nucă şi scorţişoară, vândut cu şase lei bucata, în timp ce o cupă de îngheţată este trei lei.

Vaporaşul se încarcă şi câte 60-80 de persoane dau o tură de lac. Parcul este aproape pustiu, doar la debarcader continuă să se înghesuie lumea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.