Nou regulament şi strategii de management al deşeurilor, votate de consilierii generali ai Capitalei/ Noutăţi: resturi alimentare aruncate separat de gunoiul menajer, uleiul uzat, mobila, saltelele şi electrocasnicele, duse în Centre de Aport Voluntar

Nou regulament şi strategii de management al deşeurilor, votate de consilierii generali ai Capitalei/ Noutăţi: resturi alimentare aruncate separat de gunoiul menajer, uleiul uzat, mobila, saltelele şi electrocasnicele, duse în Centre de Aport Voluntar

Primăria Capitalei anunţă, marţi, că recent consilierii generali au votat Noul regulament şi cele două strategii de funcţionare a serviciului de salubrizare şi de management integrat al deşeurilor, printre noutăţi fiind aruncarea resturilor alimentare separat de gunoiul menajer şi transportarea uleiului uzat, obiectele vechi din casă precum mobilă, saltele sau electrocasnice în Centre de Aport Voluntar. „Sunt prevederi care trebuie implementate la nivelul Capitalei. În plus, trebuie să atingem, până în 2035, ţinta de a depozita la groapa de gunoi doar 10% din deşeuri”, precizează reprezentanţii municipalităţii.

"Resturile alimentare vor fi aruncate separat de gunoiul menajer. De ce? Pentru a fi colectate mai eficient şi reciclate mai uşor. Iar uleiul uzat şi obiectele vechi din casă precum mobilă, saltele sau electrocasnice vor putea fi duse în Centre de Aport Voluntar. Sunt prevederi care trebuie implementate la nivelul Capitalei. Trebuie să ne aliniem Legii 101/2006 privind salubrizarea localităţilor, modificată şi completată, dar şi Ordinului ANRSC 97/2025 privind Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare al localităţilor. În plus, trebuie să atingem, până în 2035, ţinta de a depozita la groapa de gunoi doar 10% din deşeuri", afirmă reprezentanţii Primăriei Capitalei într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit sursei citate, noul regulament şi cele două strategii de funcţionare a serviciului de salubrizare şi de management integrat al deşeurilor au fost votate, la propunerea primarului general Ciprian Ciucu, în cea mai recentă şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Noile reglementări mai prevăd că la cele patru fracţii de colectare deja existente (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă şi deşeuri reziduale) se adaugă trei noi, respectiv deşeuri textile, deşeuri periculoase şi deşeuri biodegradabile, care vor putea fi colectate în Centre de Aport Voluntar sau insule ecologice digitalizate, dotate cu recipiente/containere dedicate.

"Modalitatea de colectare o va stabili fiecare sector în parte, în funcţie de posibilităţi", precizează aceeaşi sursă.

Potrivit noilor reglementări, deşeurile vegetale din gospodării, parcuri şi spaţii verzi vor fi colectate separat şi compostate. De asemenea, tarifele de gunoi vor fi calculate în funcţie de cantitatea de deşeuri generată sau de modul în care acestea sunt colectate, pe sistemul "Plăteşti pentru cât arunci".

Totodată, utilajele de măturat şi spălat nu vor putea circula pe arterele cu mijloace de transport în comun la ore de vârf, adică între 6-10 şi 15.30-19.

"O dată pe lună vor fi organizate acţiuni de salubrizare unitară, care vor include simultan măturat mecanizat şi spălatul carosabilului, cu sprijinul poliţiei locale pentru a elibera benzile ocupate de maşini parcate. 30% dintre deşeuri vor fi colectate pe timp de noapte, între 22 şi 6. Operatorii de salubrizare vor trebui să respecte mai mulţi indicatori de performanţă, printre care să colecteze şi transporte separat deşeurile menajere provenite din activităţi comerciale. Dacă nu, riscă penalizări între 500 şi 25.000 de lei", mai arată sursa citată.

Conform aceleiaşi surse, toate prevederile trebuie implementate până în 2033.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră