Un container-refugiu montat în Munţii Bucegi în luna august a fost doborât de vânt, internauţii care au postat imagini vorbind despre rafale de vânt care au ajuns la 109 kilometri la oră. Ghidul montan Marian Anghel avertizează asupra pericolelor pe care le reprezintă un astfel de refugiu pentru cei care s-ar adăposti în interiorul lor sau în apropierea lor. ”Cine-şi asumă răspunderea pentru astfel de improvizaţii în zone expuse, cu riscuri majore?”, a transmis ghidul montan.
Imagini cu noul container-refugiu montat în Munţii Bucegi şi care a fost doborât de vânt au fost postate, duminică, pe reţelele de socializare.
”Noul container-refugiu din Şaua Sugărilor răsturnat de vânt. Sau ce înseamnă rafale de 109 km/h!”, a scris pe Facebook unul dintre internauţi, alături de mai multe fotografii.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
O femeie afirmă că în urmă cu o săptămână refugiul era în picioare şi recunoaşte că nu s-a gândit niciodată la ce poate face viteza vântului.

”Duminica trecută, când am trecut pe lângă el, era încă în picioare. Am zis eu că mi-s fricoasă când am simţit mă ia vântul pe sus pe Vârful Piatra Mică (...) Niciodată nu m-a preocupat viteza vântului pe munte. Mare greşeală!”, a scris femeia.
Ghidul montan Marian Anghel, vicepreşedinte al Uniunii Asociaţiilor de Lideri Montani Internaţionali, trage un semnal de alarmă.
”Noul "refugiu" baracă recent instalat (august) în şaua Şugarilor din Bucegi, cu mare tam-tam. Se pare că a rezistat în locul respectiv mai puţin de 2 luni, pana când a fost răsturnat (de vânt?). Cam atât putem (...) Situaţia asta îmi aminteşte de alte doua similare... refugiul din căldarea Podul Giurgiului din Fagaras/Podragu, luat de avalanşă în prima iarnă... şi refugiul nou din zona Scara (tot în Fagaras) suflat de vânt la scurt timp după reconstrucţia lui (...) Sper ca noua varianta de refugiu pe Scara, actuala, sa fie mai rezistenta şi mai bine gândită”, a scris, tot pe Facebook, ghidul montan.
Acesta avertizează asupra riscurilor unui astfel de refigiu.
”Într-o situaţie dificilă, un viscol de exemplu, parcă-mi vine mai mult să stau afară, decât să zbor în râpă cu un refugiu improvizat sau şi mai grav, să mă înec într-un lac sau sufocat într-o avalanşă.
Cum ar fi fost ca acum, cineva să fi fost strivit de baraca răsturnată? Sau dacă ar fi fost prins înăuntru? Căci pe o vreme urâtă cu vânt şi viscol te adăposteşti. Cum ar fi ieşit omul/oamenii din container, dacă erau întregi? Pe gemuleţul de la baie? Aducea cineva o macara, în timp util, pentru a o bascula la loc? Cine-şi asumă răspunderea pentru astfel de improvizaţii în zone expuse, cu riscuri majore?”, a mai scris Anghel.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.