Agenţiile de turism şi hotelierii au pregătit oferte atractive la Târgul de Turism al României de la Romexpo, ediţia de primăvară, care începe joi şi va fi deschis până în 23 februarie, fiind cel mai mare eveniment de turism din ţară, unde şi în acest an reducerile ajung până la 50%, cele mai multe fiind numai pe perioada evenimentului. O vacanţă în Grecia cu autocarul porneşte de la 100 de euro de persoană, în timp ce pentru o vacanţă de şapte nopţi în Antalya preţurile pornesc de la 359 de euro/persoană, iar un concediu în Egipt, la Sharm el Sheikh, este de la 446 de euro/persoană. Turiştii pot cumpăra totodată o croazieră de opt zile în Mediterana de Vest, de la 339 euro de persoană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nu lipsesc nici ofertele inedite. Astfel, zece magneţi de frigider aduc o reducere suplimentară de 100 de euro la cumpărarea unei vacanţe Early Booking

Vacanţele pot fi cumpărate şi în rate, până la 12 rate fără dobândă, ca urmare a parteneriatelor încheiate de touroperatori cu băncile.

Cele mai solicitate destinaţii se aşteaptă să fie Turcia (Antalya, Alanya şi Bodrum), Grecia şi Egiptul, devenite în sezonul 2020 şi mai accesibile turiştilor români din întreaga ţară, după introducerea mai multor curse charter.

Expozanţii se aşteaptă la vânzări în creştere, în perioada târgului de turism, pentru vacanţele de Paşte si circuitele turistice, precum şi pentru pachetele turistice cu plecare la vară.

Peste 300 de expozanţi vor veni la Târgul de Turism, fiind cel mai mare eveniment de turism din ţară, ce reuneşte agenţii de turism, tour-operatori, branduri de turism puternice din toată Europa, care oferă publicului promoţii pentru destinaţii variate şi fascinante, din ţară şi din străinătate. 

”Târgul este cel mai bun prilej pentru turişti să vadă ofertele variate şi, în acelaşi timp, să beneficieze şi de cele mai mari reduceri, reduceri care se acordă numai pe perioada târgului şi se acordă diferenţiat pentru ofertee variate. Unele sunt pentru litoral, pe zboruri regulate sau închiriate, tip charter, şi altele sunt ofertele pentru circuite. Vacanţele pentru litoral pot avea reduceri mai mari, având în vedere perioada de early-booking la hoteluri, care pot merge şi până la 50-60%, sunt reducerile cele mai interesante. Unele au şi facilităţi pentru cei care călătoresc în familie”, a declarat pentru News.ro Carmen Pavel, preşedintele touroperatorului J’Info Tours.

Sezonul estival poate dura de la două-trei luni pe an, dacă e vorba de litoralul românesc, sau chiar zece luni, dacă vorbim de destinaţiile calde, Egipt, ţările din Asia ori statele din Caraibe, unde clima permite acest lucru.

”Un produs foarte interesant în acest an şi care este şi de top în ofertele noastre îl reprezintă circuitele. În acest sens, nişte produse foarte căutate la noi au fost Etiopia, Mongolia, iar în acest an am început cu un produs nou, Namibia şi vom continua cu Papua Noua Guinee. Mai vindem şi Coreea de Sud, singură sau la pachet cu Japonia, este o excursie care merită făcută cel puţin o dată în viaţă. Alte destinaţii solicitate sunt SUA, în diverse combinaţii, la fel Canada, America Centrală, America de Sud. Un produs pe care l-am introdus anul acesta este Ecuadorul cu Galapagos şi zona Amazonului, iar turiştii au ocazia să stea cu un picior într-o emisferă şi cu celălalt picior în cealaltă emisferă, dar şi observe diverse animale în habitatul lor natural şi o vegetaţie luxuriantă”, a adăugat Carmen Pavel.

De altfel, anul acesta este aniversar pentru companie, care împlineşte 30 de ani de activitate.

”Cu această ocazie vom oferi discounturi cel puţin egale cu numărul de ani ai firmei sau chiar mai mult”, a precizat ea.

De asemenea, prezent la târg, Croaziere.net, cel mai mare vânzător de croaziere din România, anunţă reduceri de până la 10%.

”Reducerile merg până la 7-10%, ofertă valabilă pe perioada târgului şi până la finele lunii. De vreo 12 ani participăm anual la aceste evenimente atât la Bucureşti cât şi prin ţară şi în străinătate”, a declarat pentru News.ro Ioan Băsea, proprietarul Croaziere.net, cel mai mare vânzător de croaziere din România.

Acesta speră să atingă vânzări de circa 50-60.000 euro.

O croazieră de opt zile în Mediterana de Vest, cu îmbarcare în Barcelona, porneşte de la 339 euro de persoană, în cabină dublă, pentru plecările din octombrie şi noiembrie. Vasul opreşte în Marsilia, Nisa, Livorno, Roma şi Napoli.

O croazieră de opt zile în fiordurile norvegiene costă de la 1.429 euro de persoană, cu biletul de avion inclus, îmbarcarea fiind la sfârşitul lunii iunie. În acelaşi timp, o croazieră în ţările baltice, tot de opt zile, porneşte de la 1.209 euro de persoană, cu plecare la finalul lunii mai.

La rândul său, Pan European Travel a pregătit oferte cu discount de 35% din preţul pachetului de bază. Astfel, ofertele pentru Turcia, sejur de şapte zile, încep de la 350 euro, pentru Tunisia, tot şapte zile, de la 400 euro, iar o vacanţă în Grecia cu autocarul pleacă de la 100 euro/persoană. Pentru Egipt, o vacanţă ce include o croazieră-circuit, porneşte de la 600 euro, la aceste valori adăugându-se taxele de aeroport.

”Printre ofertele generale de sejururi şi vacanţe în Turcia, Grecia, Tunisia, litoralul românesc etc., vom promova şi excursii la parcul de distracţii Disneyland din Paris, Europa Park din Germania, destinaţii exotice precum Dubai, Zanzibar, Maldive, Cuba, Mexic, Iordania, pachete şi circuite turistice pentru seniori, croaziere în Fiordurile Norvegiei, Marea Mediterană, Marea Baltică, Marea Caraibelor, etc”, a declarat pentru News.ro Violeta Ghizdeanu, directorul agenţiei Pan European Travel.

Conform estimărilor sale, compania va realiza o creştere cu circa 25-30% a vânzărilor în perioada târgului, faţă de ultima participare.

”Participarea la târgul de turism este o constantă a activităţii noastre, care ne permite să interacţionăm cu un număr mai mare de clienţi, să ne facem cunoscute ofertele şi să stabilim o relaţie mai personală, directă cu turistul, lucru absolut necesar în zilele nostre când tendinţa este ca online-ul să deţină supremaţia. Ultima participare la târgul de turism a fost în noiembrie 2019, fiind, atât pentru noi cât şi pentru clienţii noştri, un adevărat success în special prin contractrea unui număr mare de sejururi cu preţuri reduse early-booking”, a adăugat ea.

Christian Tour promite cazare de la 1 euro, circuite inedite în România şi pachete la jumătate de preţ pe durata Târgului de Turism.

“Ne aşteptăm ca interesul vizitatorilor să fie foarte ridicat pentru vacanţele de vară – este şi cel mai bun moment pentru a-şi planifica şi achiziţiona pachetul pentru concediul din sezonul estival, de aceea ofertele Christian Tour vizează în special pachetele în destinaţii de litoral”, a declarat Cristian Pandel, CEO Christian Tour.

Prin urmare, turoperatorul revine cu oferta de cazare de la 1 euro, valabilă în Corfu doar pe anumite plecări şi doar în anumite unităţi de cazare. De asemenea, turiştii care pleacă în vacanţă cu chartere cu autocarul vor găsi la târg o reducere de 50% la transport pe destinaţiile Corfu, Thassos, Zakynthos, Riviera Olimpului, Halkidiki.

Cei care aleg varianta de transport cu avionul găsesc reduceri de la 100 de euro/cameră până la 400 de euro în destinaţii ca Antalya şi Bodrum (Turcia), Hurghada (Egipt), Mallorca şi Tenerife (Spania), Creta, Kos, Zakynthos şi Rodos (Grecia). Românii care preferă staţiunile de la Marea Neagră pentru concediul din vară îşi pot achiziţiona pachetul cu o reducere Early Booking de până la 40%.

Pentru cei care vor să se relaxeze în destinaţii exotice, touroperatorul a “tăiat” 100 de euro/cameră din preţul pachetului în destinaţii precum Punta Cana (Republica Dominicană), Cancun şi Riviera Maya (Mexic), Varadero (Cuba), Mauritius, Bali, Thailanda, astfel că un sejur porneşte de la 655 euro/persoană (+ 265 euro taxe aeroport). Tot în destinaţii exotice, dar pe programele de circuite din oferta Christian Tour, discount-urile sunt de până la 400 de euro/cameră.

Christian Tour lansează cu ocazia Târgului de Turism şi câteva programe inedite în ţară, reunite sub denumirea “Vacanţe pentru cei mari şi cei mici”. Este vorba despre circuite inedite în România, pentru toate categoriile de vârstă. Excursiile se desfăşoară în unele dintre cele mai frumoase şi bogate cultural zone din ţară: Ţara Haţegului, Delta Dunării şi Maramureş.

De asemenea, turoperatorul Paralela 45 lansează o campanie de reduceri speciale, în perioada târgului, disponibilă pe portalul companiei, în agenţiile din reţea şi la standul organizat la Romexpo. Discounturile sunt cuprinse între 10 şi 50% din tariful de cazare, în funcţie de destinaţie, şi se cumulează cu cele aplicate în perioada de early booking. La finalul campaniei, reducerile din perioada de înscrieri timpurii se diminuează, treptat, până la finalul lunii martie.

În perioada campaniei, preţurile pornesc de la 359 de euro/persoană pentru şapte nopţi în Antalya, cu plecare de la Bucureşti, de la 471 de euro/persoană pentru pachetul cumpărat de la Constanţa, de la 488 de euro/persoană din Satu Mare, de la 467 de euro/persoană din Craiova. O vacanţă în Bodrum costă de la 468 de euro/persoană la Cluj-Napoca. Un pachet pentru Heraklion de la Târgu Mureş costă de la 376 de euro/persoană, iar din Oradea de la 383 de euro/persoană. Preţurile pentru Hurghada pornesc de la 473 de euro/persoană, iar pentru Sharm el Sheikh de la 446 de euro/persoană, a anunţat Paralela 45.

“Şi în acest an am luat decizia de a lansa în avans perioada de reduceri ocazionată de târgul de turism pentru a veni astfel în sprijinul turiştilor din întreaga ţară care doresc să îşi achiziţioneze vacanţe cu reduceri. Cea mai spectaculoasă creştere estimăm că o va avea Egiptul, în acest an, la 100.000 - 120.000 de turişti. Şi în Hurghada, şi în Sharm el Sheikh sunt hoteluri bune, noi, frumoase, cu all inclusive, mâncarea este bună. Vacanţa în Egipt este o alternativă la Antalya, unde au fost anul trecut aproape 250.000 de români”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Preţurile afişate în campania de reduceri speciale au toate taxele incluse. Pe portalul companiei, turiştii au la dispoziţie şi graficul de tarife pentru fiecare hotel, întreg sezonul 2020, şi pot alege vacanţa potrivită, în funcţie de buget.

Reducere suplimentară de 100 de euro cu magneţii de frigider: Dertour a anunţat că cei care vor să îşi cumpere o vacanţă au la dispoziţie un nou mod inedit de plată: cu magneţii de frigider din vechile vacanţe. Astfel, cine vine la standul companiei la Târgul de Turism cu zece magneţi din vacanţe primeşte 100 euro reducere la cumpărarea unei noi vacanţe, la alegere din cele early booking marca Dertour. 

Parte a grupului german REWE, Dertour a preluat în septembrie 2019 activităţile de turism ale Grupului Eurolines.

Cei care vor să plătească cu suveniruri pot alege din destinaţii precum Turcia, Grecia sau Spania, sejururi în Tunisia şi Egipt sau pe meleaguri exotice, precum Bali sau Thailanda, faimoasă pentru plajele paradisiace şi cele mai spectaculoase apusuri.

"Invităm românii să-şi convertească micile amintiri din vechile vacanţe în bani pentru una nouă, oferindu-le acest mod inedit de plată. Cu atâtea oferte şi destinaţii, ai toate şansele să rămâi cu capul în noua vacanţă”, spune Cosmin Marinof, CEO Travel Brands, operator al brandului Dertour în România.

Oferta este valabilă numai la standul companiei, la cumpărarea unei vacanţe pe loc, în limita a 40 de vouchere pe tot parcursul Târgului de Turism, oferite sub forma a 10 vouchere pe zi. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.