Premierul Dacian Cioloş le-a spus, joi, studenţilor de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, că, după absolvire, principala lor misiune va fi să îi apere şi protejeze pe ceilalţi şi le-a recomandat trei lucruri pentru a-şi îndeplini misiunea: responsabilitate, onestitate şi integritate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Dacian Cioloş a participat, joi, la ceremonia de depunere a jurământului militar de către studenţii din anul I ai Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, alături de ministrul de Interne Dragoş Tudorache. 

”A-i apăra şi a-i proteja pe ceilalţi va fi misiunea dumneavoastră principală. Şi pentru asta vă recomand în primul rând trei lucruri: responsabilitate - faţă de cei care vă acordă misiuni pe care trebuie să le duceţi la bun sfârşit pentru a face onoare respectului care vă este acordat (...) - în al doilea rând onestitate şi onestitate în primul rând faţă de dumneavoastră înşivă şi apoi, în al treilea rând, integritate, pentru că sunteţi conştienţi, sper, că integritatea este în primul rând cea care vă va legitima în misiunile pe care le veţi îndepli şi când va trebui să luaţi anumite decizii de multe ori pentru a aplica legea”, a afirmat premierul în discursul ţinut în faţa studenţilor. 

”Am vrut să le transmit studenţilor acest mesaj pentru că cred că instituţiile pe care le vor servi ei în câţiva ani de zile au nevoie mai mult ca oricând, în momentul de faţă, să înţeleagă acest lucru, sunt în plin proces de transformare, sunt foarte multe lucruri bune care se întâmplă acolo, dar încă acest proces de curăţire a modului de lucru, a principiilor după care se lucrează cred că e important să continue şi sigur lucrul acesta trebuie înţeles în primul rând de conducătorii acestor instituţii, chiar şi cei cu grade şi cu grade foarte înalte, dar trebuie înţelese de cei care în anii următori vor servi aceste instituţii şi o să-i servească pe români în primul rând”, a declarat ulterior premierul Dacian Cioloş. 

El a mărturist că în tinereţe au fost momente în care s-a gândit să urmeze cursurile Academiei de Poliţie.

”Am vrut să fiu prezent aici pentru că prestigiul acestei şcoli vine din ani. Şi eu când eram tânăr am fost la un moment dat tentat să mă gândesc la Academia de Poliţie. Pe de altă parte, aşa cum le spuneam şi studenţilor aici, ei vor face parte din ceea ce numim o instituţie de forţă şi cred că e important mai mult ca oricând să înţelegem că forţa nu înseamnă a-i domina pe ceilalţi sau a folosi puterea pe care o ai prin lege, prin uniformă, ca să-i domini pe ceilalţi, ci ca să-i serveşti pe ceilalţi - să-i serveşti cu demnitate, să-i serveşti cu respect şi în primul rând integru şi curat în faţa conştiinţei tale”, a spsu Cioloş.

La rândul său, ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a adresat un mesaj studenţilor Academiei de Poliţie. 

"Nu este simplu să fi admis în această universitate. Se cer cunoştinţe solide şi parcurgerea unor etape eliminatorii dificile. Faptul că aţi depăşit toate aceste probe în condiţiile unei concurenţe semnificative îmi întăreşte convingerea că la Academia de Poliţie intră doar cei mai buni.(...) Dragi studenţi, elita ofiţerilor Ministerului Afacerilor Interne se pregăteşte aici. Aveţi datoria de a vă ridica la înălţimea aşteptărilor", le-a spus studenţilor şi ministrul Dragoş Tudorache.

El a trimis un mesaj de încurajare şi către trei tineri, noi studenţi ai Academiei, ai căror părinţi şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi grav în timpul serviciul.

"Diana, Răzvan, Cristina au decis să urmeze cariera părinţilor lor. Vreau să-i felicit şi să-i asigur de întregul meu respect", a spus Tudorache care alături de Dacian Cioloş a avut o scurtă discuţie cu aceştia, la finalul ceremoniei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.