Peste 70 la sută din cazurile de COVID confirmate în săptămâna 22-28 noiembrie s-au înregistrat la persoane nevaccinate, iar peste 88 la sută din decese au survenit la oameni care nu erau vaccinaţi, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În raportul realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INPS, în săptămâna 22-28 noiembrie, 33,5% din totalul cazurilor s-au înregistrat in Bucureşti, Cluj, Timiş, Arad şi Bihor.

Astfel, 70,5% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

Totodată, 30% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Bihor, Mureş, Prahova şi Braşov.

În săptămâna de referinţă, 88,4% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei până în prezent, 1 din 102 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.

De asemenea, 85,8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 de ani, iar 54,8% din decese au fost la bărbaţi. 93,2% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.