Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat, marţi seară, că facilitatea de a acorda zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor care învaţă online s-a aplicat neunitar şi a venit cu unele amendamente pentru a corecta acest lcuru. Cele mai multe vizează familiile monoparentale, dar şi angajaţii din sectoare cu foc continuu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice se aplica neunitar în cazul familiilor monoparentale. Practic, unii angajatori acordau zile libere sau majorare salarială, iar alţii nu”, a scris Raluca Turcan, marţi seară, pe pagina de Facebook.
 
Turcan a adăugat că a transmis colegilor săi din Parlament câteva amendamente la această lege, iar marţi, propunerile au fost adoptate.
 
”Am transmis colegilor din Parlament câteva amendamente prin care să clarificăm o serie de aspecte şi să asigurăm aplicarea unitară a reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu afectăm sănătatea copiilor şi siguranţa acestora în lipsa părinţilor care să-i supravegheze în zilele în care cursurile se ţin online. Astăzi, Comisia a adoptat propunerile de modificare solicitate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale”,  a mai scris Turcan.
 
Astfel, în cazul familiei monoparentale, nu este necesară declaraţia celuilalt părinte pentru solicitarea dreptului la zile libere sau la majorarea salarială. De asemenea, angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţi din penitenciare şi personal din unităţile sanitare publice vor putea solicita acordarea de zile libere, cu acceptul angajatorului.
 
Dacă părintele nu solicită acordarea zilelor libere, atunci acesta beneficiază de majorarea salarială de 75%, a mai precizat Turcan. 
 
Potrivit ministrului Muncii, în situaţia în care aceste drepturi s-au acordat, sumele plătite nu constituie debite şi nu se recuperează.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.