Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că tipurile de virus SARS-CoV-2 care au circulat în China sunt similare cu cele din Europa şi America, precizând că îngrijorarea este că extinderea infecţiei la o populaţie foarte mare, cum este cea a Chinei, ar putea duce la mutaţii şi la apariţia unei noi variante.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rafila a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, despre situaţia cazurilor de Covid din China.

“În China este foarte extinsă această infecţie cu noul coronavirus şi este un rezultat, dacă vreţi, a politicii pe care au luat-o autorităţile chineze, zero Covid. Gradul de vaccinare al populaţiei nu este foarte ridicat, virusul nu a circulat şi atunci rezultatul care este? O populaţie care din punct de vedere imunitar este vulnerabilă. Situaţia din Europa e cu totul diferită faţă de situaţia din China. Până în momentul de faţă tipurile de virus Sars-COV-2 care au circulat în China sunt similare, deci nu sunt virusuri noi faţă de virusurile care au circulat în Europa sau în America. Dar care este preocuparea? De unde îngrijorarea? Îngrijorarea rezidă din faptul că extinderea infecţiei la o populaţie foarte mare, cum este populaţia chineză, cu zeci de milioane de cazuri pe săptămână poate, nu ştiu, că nimeni nu ştie în momentul de faţă că nu mai sunt raportări oficiale din partea autorităţilor chineze, poate duce la mutaţii teoretice ale virusului şi la apariţia unei noi variante”, a explicat ministrul Sănătăţii.

El a menţionat că România nu are zboruri directe cu China, iar anul trecut numărul cetăţenilor chinezi sosiţi în ţara noastră nu a fost mare, în jur de o mie de persoane. “Din cauza aceasta se face o monitorizare, dacă vreţi, legată de apele reziduale de la avioanele care vin din China. Nota bene, noi nu avem. În România nu avem. Nu sunt zboruri directe din China. Noi avem puţin. Anul trecut, apropo de cetăţeni chinezi, că cred că puţin peste 1.000 de cetăţeni chinezi au primit viză ca să vină din China, deci nu discutăm de o situaţie îngrijorătoare. Pe de altă parte, existenţa unui test la o persoană care vine din China, cu valabilitate de maxim 48 de ore este o regulă care este în momentul de faţă luată în considerare de mai multe state europene. Toate aceste decizii şi de supraveghere epidemiologică, apropo de testarea apelor reziduale sau de certificatele de testare sunt la nivel de recomandare la nivelul Uniunii Europene”, a mai transmis Rafila.

Întrebat dacă există posibilitatea ca România să ceară cetăţenilor chinezi care vin în ţara noastră un test negativ COVID, ministrul Sănătăţii a răspuns: “Există această posibilitate în context european, dar oricum ei nu vor veni în România decât printr-un aeroport de tranzit. Noi am cerut ca aeroportul de tranzit să solicite acest lucru în primul rând. Este normal să facă acest lucru aeroportul de tranzit. În România nu avem zboruri directe cu China. Dacă am avea zboruri directe, bineînţeles că şi noi am putea să aplicăm aceeaşi măsură”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.