Şeful Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a anunţat, duminică seară, că probele pentru testarea populaţiei vor fi recoltate în luna iunie, iar în lunile iunie- iulie vor fi realizate testele, urmând a fi făcute ”probabil” zeci de mii de teste. Rafila explică că se vor folosi cele mai bune teste existente pe piaţă în acel moment pentru a vedea care este procentul de populaţie care a trecut deja prin boală – la nivel regional şi local - şi pentru a putea fi făcute aprecieri cu privire la ce urmează.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a declarat, duminică seară, la Digi 24, că este vorba de un studiu seroepidemiologic care va fi realizat la nivel naţional şi cu acest prilej ar putea fi realizate zeci de mii de teste.

“În cursul lunii iunie, probabil se vor strânge serurile de la cei care vor participa la acest studiu şi în a doua parte a lunii iunie- luna iulie, vor fi făcute testele. Probabil vor fi zeci de mii de teste la nivel naţional şi, ceea ce este important, ca să fim siguri că e un studiu care are valoare pentru sănătatea publică şi valoarea ştiinţifică, vor fi utilizate testele cele mai bune existente în acel moment, care să poată să ne dea răspunsuri la întrebările pe care le avem, ce procent din populaţie a trecut prin boală, să ştim această situaţie la nivel regional, la nivel local şi să putem să apreciem eventualele evoluţii ale bolii în funcţie de localitate şi să putem să facem şi un studiu comparativ, de exemplu, cu ceea ce se va înregistra la anul, aceste studii nu se fac de obicei o singură dată, se fac periodic încât să vezi trendul imunizării populaţiei”, a explicat Alexandru Rafila.

El a menţionat că această testare poate fi realizată după ce descreşte numărul de cazuri.

“Este important să ai teste de bună calitate să nu dea rezultate false pozitive sau fals negative şi să îţi dea indicaţii foarte clare legate de acest fenomen. Sperăm să-l facem în momentul în care va descreşte numărul de cazuri, aceasta este recomandarea, nu se face atunci când ne aflăm în creştere sau în platou, se face după ce scade numărul de cazuri”, a precizat Rafila.

Mninistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la Europa FM, că în luna iunie va începe un program de testare a populaţiei la nivel naţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.