Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că serviciile de telemedicină nu trebuie să înlocuiască contactul medicului cu pacientul, ci acestea trebuie să fie complementare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Rafila a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că a avut o discuţie cu conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru găsirea unei soluţii ca aceste servicii de telemedicină să continue. 
 
"Am avut deja discuţii cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate încât să găsim o soluţie să permită în continuare aceste servicii pentru telemedicină, cu o condiţie însă. Aceste servicii nu trebuie să înlocuiască contactul medicului cu pacientul atunci când se poate. Ele trebuie să fie complementare, să asigure accesul în anumite situaţii pentru pacienţii din zone izolate, dar trebuie să găsim echilibrul just încât pacienţii să beneficieze şi de interacţiunea cu medicul. Să nu exagerăm”, a precizat ministrul Sănătăţii. 
 
El a adăugat că trebuie păstrate lucrurile bune din pandemie, inclusiv la nivelul medicului de familie. 
 
"Medicul ar trebui să decidă, dar trebuie să existe întotdeauna şi anumite chei de control pentru că nu suntem toţi la fel. Şi e bine să facem în aşa fel încât lucrurile să fie echilibrate din acest punct de vedere. Am avut discuţii deja, ieri, când ordonanţa s-a aprobat în Guvern şi sunt anumite servicii de telemedicină la care făceaţi referire, să avem o discuţie încât să vedem cum putem să extindem sau să păstrăm ceea ce era bun în pandemie, inclusiv la nivelul medicului de familie”, a explicat Alexandru Rafila.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.