Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că, în opinia sa, nu se poate face o "carantinare pe străzi, pe porţiuni de stradă", menţionând că nu a văzut ca acest model să mai fie aplicat în vreo altă ţară. "Transportul în comun e principalul furnizor de cazuri noi în Capitală, pentru că e aglomerat", susţine Rafila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexandru Rafila a fost întrebat, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv, despre carantinarea unei străzi sau a unui cartier.

"Mi se pare inaplicabil în Bucureşti. Nu cred că se poate face această carantinare pe străzi, pe porţiuni de stradă ş.a.m.d. Activităţile sunt foarte clare cele care sunt suspendate, şcolile sunt online, persoanele vârstnice ies destul de puţin şi o astfel de decizie ar însemna, de fapt, consemnarea la domiciliu a celor care merg la lucru, nu înţeleg cum s-ar desfăşura o astfel de operaţiune mai ales că o carantină pe străzi sau zone din Capitală este un model pe care nu l-am mai văzut aplicat în alte ţări. Dacă luăm o decizie pentru Capitală, trebuie comunicată, asumată, dar carantina pe străzi nu am auzit niciodată de ea", a afirmat el.

Rafila a adăugat că, în Bucureşti, răspândirea bolii are legătură cu transportul în comun.

"Problema e legată de transportul în comun, să fie foarte clar pentru toată lumea. Transportul în comun e principalul furnizor de cazuri noi în Capitală, pentru că e aglomerat", a explicat el.

Rafila a spus că acest lucru a fost demonstrat şi în alte mari oraşe europene şi consideră că intrarea în schimburi a angajaţilor la serviciu ar crea premisele unei reduceri a transmiterii comunitare a virusului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.