Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că mortalitatea infantilă în România a scăzut de mai mult de două ori, în ultimii zece ani, precizând că vor fi dotate unele secţii de Neonatologie şi de Terapie Intensivă pentru copii, cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Alexandru Rafila a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce va face România cu banii din PNRR pentru a schimba statisticile care arată că suntem pe locul doi în Uniunea Europeană la naşteri premature şi la mortalitate infantilă. 
 
"O politică de sănătate are o evoluţie, înseamnă măsuri legislative, administrative şi ce spuneţi dumneavoastră, proiecte care finanţează anumite tipuri de activităţi, cum ar fi dotarea secţiilor de Neonatologie şi aşa mai departe. Evoluţia în România, trebuie să ştie toată lumea, a fost una pozitivă, iar mortalitatea infantilă în România în ultimii zece ani cred că a scăzut mai mult de două ori. Deci de două ori mai mică este în momentul de faţă, dar, aşa cum spuneţi, încă la nivelul Uniunii Europene este important”, a afirmat Rafila. 
 
El a menţionat că vor fi dotate secţii de Neonatologie şi de Terapie Intensivă pentru copii cu banii din PNRR. 
 
"În PNRR o să dotăm anumite secţii de Nneonatologie şi de Terapie Intensivă pentru copii. Cred că acolo sunt vreo 80 de milioane de euro, dacă nu mă înşel, care sunt bani destinaţi acestei categorii de secţii. Lucrăm împreună cu comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii, am lucrat pentru realizarea Ghidului aplicantului, dar simpla dotare nu rezolvă problema. Noi avem nevoie de o reţea mai mare, de unităţi medicale care pot să asigure acest tip de asistenţă medicală şi de profesionişti”, a explicat ministrul Sănătăţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.