Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat la întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, că ministerul lucrează împreună cu specialiştii din sănătate pentru a le oferi bolnavilor de cancer acces uşor la diagnostic, servicii de asistenţă medicală şi tratamente la cele mai înalte standarde, precizând că sunt chestiuni administrative care nu se pot rezolva de pe azi pe mâine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila s-a întâlnit cu reprezentanţi ai mai multor asociaţii de pacienţi care au solicitat intervenţia Ministerului Sănătăţii pentru asigurarea fondurilor necesare CNAS pentru decontarea medicamentelor şi serviciilor de sănătate din programele naţionale.

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a prezentat şi Guvernul  a aprobat Memorandumul care suplimentează bugetul CNAS cu 2,5 miliarde de lei pentru plata acestora.

În ceea ce priveşte Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului (PNCC), după aprobarea Ordonanţei care a făcut posibilă operaţionalizarea medicinei personalizate, testarea genetică şi radioterapia stereotactică, precum şi multe alte servicii noi pentru pacienţii oncologici, au fost adoptate câteva Hotărâri de Guvern necesare implementării PNCC, precizează MS. Specialiştii oncologi din toată ţara lucrează la elaborarea ordinelor de ministru care vor permite în perioada imediat următoare reorganizarea reţelei de oncologie, pentru un acces mai bun al pacienţilor la serviciile medicale de care au nevoie.

”Implementarea unui plan de sănătate care să răspundă aşteptărilor pacienţilor oncologici este un proces, nu o decizie”, precizează MS.

"Toţi pacienţii reprezintă o prioritate pentru Ministerul Sănătăţii! Lucrăm împreună cu specialiştii din sănătate pentru a le oferi bolnavilor de cancer acces uşor la diagnostic, servicii de asistenţă medicală şi tratamente la cele mai înalte standarde. Sunt chestiuni administrative care nu se pot rezolva de pe azi pe mâine, decât în opinia unor persoane care nu cunosc nevoile pacienţilor oncologici. Performanţa serviciilor medicale nu constă doar în câte ordine de ministru emise de Ministerul Sănătăţii, ci într-o reformă reală a sistemului, care se construieşte în timp!", a declarat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

În cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre lista de medicamente compensate şi gratuite. Din noiembrie 2021 şi până în prezent, Ministerul Sănătăţii a introdus 84 de noi medicamente, dintre care 23 pentru afecţiuni oncologice. În prezent, Ministerul Sănătăţii a iniţiat HG pentru introducerea unor noi medicamente compensate pentru mai multe afecţiuni, aceasta aflându-se în avizare interministerială, conform MS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.