Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că nu pot fi luate măsuri de relaxare în acest moment, ci trebuie aşteptat până când numărul de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă scade în mod susţinut. El a explicat că alte ţări, care au relaxat restricţiile, sunt state cu un grad ridicat de acoperire vaccinală şi cu o altfel de capacitate a sistemului de sănătate de a prelua pacienţii. "E un trend descendent al acestei infecţii şi sperăm că în săptămâna viitoare să confirme acest trend. (...) În această săptămână vom scădea sub 20.000 de cazuri în fiecare zi", a adăugat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"E vorba de scăderea numărului de persoane internate, dar şi scăderea pacienţilor internaţi în ATI. În ţările europene, unde s-a renunţat la restricţii, au puţine persoane internate la ATI. Sunt ţări cu grad mare de acoperire vaccinală, dar lucrul care este important este legat de capacitatea sistemului de sănătate de a prelua pacienţii şi infecţiile să nu mai reprezinte un tip de patologie ameninţătoare de viaţă, ci să reprezinte o infecţia banală", a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, Alexandru Rafila.

El a arătat că sunt 2,5 milioane de cazuri de infectare înregistrate, din care 17,6% în Bucureşti.

"Observăm că media de cazuri din ultimele şapte zile e în scădere accentuată. A scăzut şi pozitivitatea, media era de 30%, acum suntem sub 25% în ceea ce priveşte proporţia de teste pozitive din totalul celor efectuate. Evoluţia numărului de decese are un trend descendent. Am avut 64 de cazuri. Evoluţia persoanelor din ATI are o stabilizare. Nu putem aplica măsuri de relaxare în acest moment, ci când acest indicator privind secţiile ATI începe să scadă în mod susţinut", a explicat ministrul Sănătăţii.

El a vorbit şi despre evoluţia numărului de teste.

"Am avut peste 600.000 de teste în prima săptămână din februarie, 540.000 de teste în ultima săptămână şi după ce pozitivitatea a ajuns la 30 la sută acum două săptămâni, acum este la 25%. Remarcaţi dublarea numărului de teste în acest val pandemic faţă de valul precendent. A fost un lucru bun, a permis un mai bun control al acestei infecţii", a susţinut Rafila.

Potrivit acestuia, varianta Omicron este dominantă, fiind regăsită în peste 90% din totalul secvenţierilor.

Rafila a adăugat că şi rata de reproducere a virusului este în scădere, fiind de 0,89.

"E un trend descendent al acestei infecţii şi sperăm că în săptămâna viitoare să confirme acest trend. Mâine e o zi care întotdeauna arată un număr mai mare de cazuri, marţi compensează o testare mai mică în weeekend, mâine mă aştept să avem 25.000 de cazuri. În această săptămână vom scădea sub 20.000 de cazuri în fiecare zi", a menţionat el.

De asemenea, Rafila a declarat că trendul este descendent în privinţa încărcării paturilor pe secţii.

"Scade numărul de pacienţi internaţi pe secţii, la ATI este constant, dar nu se mai remarcă o creştere care să pună probleme. Cei de la ATI, media este de 69 de ani. 80 la sută au mai mult de 50 de ani, principalele grupe de vârstă sunt de la 60 de ani plus. Comorbidităţile sunt la 88 la sută din pacienţii care sunt la ATI, iar statutul vaccinal - doar 18,5 dintre pacienţi sunt vaccinaţi, restul 81,5 nevaccinaţi sau au un status neprecizat. Raportul de 1 la 4 se păstrează, din cinci pacienţi unul e vaccinat şi patru sunt nevaccinaţi", a puncat ministrul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.