Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a caracterizat cele petrecute sâmbătă la Catedrala Sf. Petru şi Pavel din Constanţa - unde arhiepiscopul Tomisului a împărtăşit mai mulţi copii cu aceeaşi linguriţă, iar preoţii nu purtau măşti şi distanţa între persoane nu era respectată - drept neonorante.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La solicitarea News.ro, Bănescu a transmis: „Îndrumările bisericeşti ale Patriarhiei Române pentru perioada în care ne aflăm sunt clare, amănunţite şi publice. Fireşte că nu este vorba despre vreun pericol legat de împărtăşirea în sine, dar ostentaţia cu care înţeleg ca s-a procedat, după ce s-au făcut publice aceste îndrumări, nu onorează pe nimeni”.

Reprezentantul Patriarhiei a revenit la scurt timp cu o completare: „Ostentaţia cu care înţeleg ca s-a procedat după ce s-au făcut publice aceste îndrumări suscită inevitabile discuţii şi solicită explicaţii. Exclusiv din partea celor ce le-au provocat”.

Conform Institutului Naţional de Sănătate Publică, accesul persoanelor în lăcaşurile de cult este permis numai cu respectarea precauţiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecţiei cu virusul SARS-COV-2.

Accesul persoanelor în lăcaşul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană, iar personalul şi persoanele care intră vor purta mască, astfel încât să acopere gura şi nasul, şi îşi vor dezinfecta mâinile.

La intrarea în lăcaşul de cult va fi efectuat un triaj observaţional şi nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

Slujbele vor fi oficiate doar în aer liber, cu menţinerea distanţei între persoane şi nu este recomandată organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.

Va fi evitată atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, binecuvântarea se va oferi/ primi de la o distanţă de cel putin 1 metru, se va evita oferirea/ primirea împărtăşaniei în condiţile în care nu se pot asigura linguriţe şi pahare de unică folosinţă.

Patriarhia Română a precizat că o decizie privind împărtăşania comună va fi luată după 1 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.