Peste 50 la sută dintre cazurile de copii cu ADHD care au ajuns la cabinet, în ultimii ani, au fost fals diagnosticate şi asta din cauză că nu se ţine cont de criteriile diagnosticării şi de fineţea simptomatologiei, care se poate confunda cu manifestări ale altor boli, atrage atenţia psihologul clinician Yolanda Creţescu.
“Diagnosticul de ADHD se pune pe baza unei evaluări comportamentale care trebuie să dureze aproximativ şase luni, timp în care se va observa dacă cele trei simptome principale - neatenţia, impulsivitatea şi hiperactivitatea - sunt prezente împreună şi constant, indiferent de vârsta copilului. Peste 50 la sută dintre cazurile de copii cu ADHD care au trecut pragul cabinetului în ultimii ani au fost fals diagnosticate şi asta din cauză că nu se ţine cont de criteriile diagnosticării şi de fineţea simptomatologiei, care se poate confunda cu manifestări ale altor boli”, spune psihologul clinician Yolanda Creţescu.
ADHD este o boală neurologică, prezentă la copii încă de la naştere, care are drept cauză o modificare la nivelul neurotransmiţătorilor din creier. Cauzele apariţiei şi dezvoltării sale încă nu au fost elucidate, însă se ştie faptul că determinismul genetic este un factor important. Din păcate, tot mai multe cazuri sunt fals diagnosticate în ultima perioadă, acest lucru având consecinţe grave, avertizează Yolanda Creţescu.
Potrivit psihologului, neatenţia în ADHD nu este cauzată de plictiseală sau dezinteres, ci de o incapacitate a copilului de a se concentra, de a-şi organiza singur activităţile, precum şi de a-şi duce la bun sfârşit sarcinile pe care nu reuşeşte să le prioritizeze.
Impulsivitatea are la bază tot o incapacitate şi anume aceea de a-şi putea menţine relaţiile socio-afective, de a se intregra într-un colectiv. Chiar dacă intenţionalitatea copilului este una pozitivă, lipsa de atenţie îl face să se deconecteze de ceea ce se întâmplă în jurul său.
Hiperactivitatea nu trebuie confundată cu un surplus de energie pe o durată determinată. Hiperactivitatea în ADHD este prezentă continuu, independent de sarcina pe care o are copilul, şi este caracterizată prin agitaţie psihomotorie, a explicat Creţescu.
Potrivit psihologului, mai sunt şi cazuri în care un copil intră în luptă de putere cu părinţii sau profesorii săi, dorind să obţină atenţie sau să se victimizeze.
"Un copil răsfăţat nu este un copil care are ADHD”, mai spune Creţescu, precizând că în cele trei simptome, neatenţia, impulsivitatea, hiperactivitatea, pot fi şi manifestări ale altor afecţiuni, care se pot confunda foarte uşor cu diagnosticul de ADHD. Este vorba despre depresie, anxietate, autism, tiroidă hiperactivă, lipsă de fier.
Astfel, lipsa de concentrare este un simptom care se manifestă şi în depresie. De asemenea, este afectată şi memoria, deoarece acele gânduri negative, care îl solicită foarte tare pe copil, cauzează ulterior probleme de memorie. Însă lipsa de concentrare din depresie este lipsită de energie, este însoţită de tristeţe, pe când în ADHD nu există acest lucru, explică psihologul.
Anxietatea poate determina o stare de agitaţie, mergând până la hiperactivitate, însă este o tulburare de sine stătătoare, care nu îndeplineşte criteriul de sinergie între neatenţie, impulsivitate şi hiperactivitate, mai arată Yolanda Creţescu.
De asemenea, la fel ca şi copilul cu autism, şi copilul cu ADHD se adaptează greu la schimbări, nu este capabil de a dezvolta legături emoţionale, ceea ce îi blochează interacţiunea cu persoanele din jur. Copilul devine hiperexcitat nervos, deoarece mediul înconjurător îi prezintă nişte stimuli care sunt prea puternici, generând astfel o hiperactivitate ce ne poate păcăli, potrivit psihologului.
Şi tiroida hiperactivă are printre manifestări tristeţea, asociată de cele mai multe ori cu lipsa interesului pentru diverse activităţi sau scăderea capacităţii de concentrare. Însă acest lucru nu este acelaşi cu incapacitatea de concentrare, specifică ADHD-ului.
Lipsa de fier poate provoca iritabilitate sau senzaţia de oboseală şi disconfort. De asemenea, poate determina o capacitate cognitivă redusă, fiind astfel confundată cu neatenţia şi cu incapacitatea de concentrare. Însă, într-o analiză clinică sumară, se poate vedea că este vorba despre un deficit de fier. De aceea, înainte de a pune diagnosticul de ADHD, este bine să fie realizate şi analize medicale pentru a determina dacă pot fi şi alte cauze ale simptomatologiei, susţine psihologul.
"Cu toate acestea, prezenţa ADHD-ului la copii nu reprezintă o problemă majoră, acest diagnostic având rezultate foarte bune la tratament dacă se îmbină terapia comportamentală, bazată pe sistemul de pedeapsă-recompensă, cu medicaţia prescrisă de psihiatru. În ceea ce priveşte cazurile fals diagnosticate, comportamentul copiilor este corectat odată ce ajung la psiholog, într-un mediu echilibrat în care îşi pot îndeplini nevoile de cooperare, de conectare, de capabilitate şi curaj”, conchide Yolanda Creţescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
