Medicii psihiatri care lucrează în sistemul penitenciar pierd sporul de psihiatrie, a declarat, marţi, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, precizând că această prevedere este o “scăpare” pe care va încerca să o repare într-un protocol cu Ministerul Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Justiţiei a declarat, la Conferinţa Naţională a Proiectului "Prison Litigation Network”, organizată de Asociaţia Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului – GRADO, că un medic psihiatru îşi pierde din sporurile de psihiatrie atunci când se duce să lucreze în sistemul penitenciar.

“Mă gândesc că trebuie să fie mai degrabă excepţional faptul de a te duce să lucrezi cu sute de persoane condamnate fără să ai niciun beneficiu, când poţi sta cu sporurile tale într-un sistem civil”, a spus Raluca Prună.

Ea a anunţat, ca măsură imediată, semnarea unui protocol cu Ministerul Sănătăţii, astfel încât “această scăpare din legislaţie” să fie reparată, arătând că este anormal ca cineva să piardă nişte sporuri dacă merge să lucreze în Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.