Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii au încheiat un protocol care prevede ca Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care a dezvoltat un sistem informatic de succes pentru managementul proiectelor europene, să sprijine Administraţia Fondului pentru Mediu în creşterea capacitaţii instituţionale. "Vrem să importăm modelul de succes al AFIR şi la AFM. Vedem un interes din ce în ce mai mare în rândul beneficiarilor pentru proiectele de mediu. Mai mult, în curând, AFM poate deveni operatorul programelor de mediu finanţate prin PNRR, iar instituţia nu este astăzi pregătită să gestioneze un număr atât de mare de proiecte", a afirmat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Exemplele de bună practică merită urmate! Un astfel de exemplu este AFIR - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, instituţie care, în ultimii ani, a derulat şi implementat sute de proiecte finanţate din fonduri europene. Acest succes se datorează, în bună măsură, sistemului informatic dezvoltat de AFIR pentru managementul proiectelor, precum şi procedurilor de evaluare cu eficienţă dovedită", a afirmat Tanczos Barna, joi, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că, pe de altă parte, Administratia Fondului pentru Mediu, instituţie care nu a beneficiat de o reformă în acest domeniu, face faţă cu greu numărului mare de proiecte şi are nevoie stringentă de un update tehnologic şi procedural.

"În acest context, la nivelul conducerilor Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a luat decizia ca AFIR să sprijine AFM în creşterea capacitaţii instituţionale. Astăzi, împreună cu Adrian Oros, am semnat, la sediul MADR, un protocol de colaborare în acest sens. Vrem să importăm modelul de succes al AFIR şi la AFM. Vedem un interes din ce în ce mai mare în rândul beneficiarilor pentru proiectele de mediu. Mai mult, în curând, AFM poate deveni operatorul programelor de mediu finanţate prin PNRR, iar instituţia nu este astăzi pregătită să gestioneze un număr atât de mare de proiecte. Colegii de la MADR şi AFIR ne vor sprijini să depăşim acest neajuns şi să creştem capacitatea de lucru la nivelul AFM", a explicat ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, protocolul prevede îmbunătăţirea absorbţiei de fonduri europene, elaborarea unor proceduri de lucru simplificate şi asigurarea suportului informatic în implementarea proiectelor gestionate de către Administraţia Fondului pentru Mediu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.