Aproximativ 500 de cadre didactice au protestat din nou, miercuri, în faţa Prefecturii Buzău, iar o delegaţie a fost primită de subprefecţii de Buzău. Sindicaliştii resping ideea revenirii la catedră pentru susţinerea examenelor naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La protestul din faţa Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău au participat, miercuri, circa 500 de cadre didactice, numărul participanţilor fiind în scădere faţă de zilele trecute.

Protestatarii au scandat lozinci împotriva partidelor aflate la guvernare şi au anunţat că nu renunţă la grevă.

"Greva asta nu este un eşec. Este un semn al libertăţii noastre", au strigat, la microfon, profesorii care au luat cuvântul în faţa Prefecturii.

O delegaţie a sindicaliştilor a fost invitată la discuţii de către subprefecţii judeţului, care au promis că vor înainta forurilor centrale solicitările şi nemulţumirile care îi ţin, încă, departe de catedră.

În timpul discuţiilor, subprefectul Mihail-Gabriel Ilie a întrebat dacă există posibilitatea suspendării grevei pentru ca examenele naţionale să poată fi susţinute, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, astfel încât copiii să nu mai fie supuşi unui stres emoţional suplimentar.

Ideea revenirii la catedră a profesorilor pentru elevii din clasele terminale a fost respinsă, însă, de sindicalişti, care au declarat că vor rămâne fermi pe poziţie până se vor găsi soluţii ferme şi vor fi lansate garanţii ferme în privinţa revendicărilor pe care le au.

Pe de altă parte, cadrele didactice au criticat iniţiativa Ministerului Educaţiei de a  modifica Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, în sensul în care mediile ar putea fi încheiate cu doar două note.

"Solicităm ca, pe lângă revendicările deja ştiute, regulile să nu fie schimbate în timpul jocului. Ca atare, cerem retragerea de urgenţă a acelei propuneri de modificare a ROFUIP, pentru că primii afectaţi sunt elevii noştri ale căror medii vor avea de suferit. Situaţia şcolară este cunoscută cel mai bine de noi, cei care stăm la şcoală cu ei 4- 6 ore în fiecare zi. De asemenea, reclamăm discriminarea căreia îi  este supusă categoria noastră socială şi considerăm că ministrul Educaţiei ar trebui să îşi dea demisia. Cerem această demisie  în condiţiile în care nu înţelege că Educaţia este locomotiva care duce toată ţara către progres. Predăm o lecţie importantă, lecţia solidarităţii şi demnităţii. Facem apel la societatea civilă să ni se alăture în stradă, nu doar pe reţelele de socializare!", a declarat Ioana Rusu, profesor în cadrul Şcolii 11, cea mai mare unitate de învăţământ din judeţul Buzău.  

Potrivit reprezentanţilor sindicaliştilor, ăn Buzău mai sunt în grevă 82% dintre cei 4500 de membri de sindicat.

Şi-au reluat activitatea în ultimele zile profesori din şcolile Bisoca, Săruleşti, Movila Banului, Glodeanu Sărat etc.  De asemenea, şi în municipiul Buzău sunt cadre didactice, mai ales învăţători, care au decis să revină la clase. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.