Peste o sută de persoane s-au adunat, duminică după amiază, în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a protesta faţă de noile măsuri luate de Guvern pentru limitarea răspândiri virusului SARS-CoV-2, care ar urma să intre în vigoare luni. Unii dintre manifestanţi sunt nemulţumiţi de obligativitatea purtării măştii de protecţie, iar alţii vor ca pieţele agro-alimentare să rămână deschise. Jandarmii bucureşteni au dat duminică 15 amenzi în valoare totală de 7000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19, participanţilor la protestul faţă de restricţiile care vor fi instituite începând de luni pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Manifestaţia din Piaţa Victoriei - 15 amenzi în valoare totală de 7000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19. Amendă şi pentru opersoană care utiliza o dronă în piaţă

 

Mobilizarea pentru manifestaţia din Piaţa Victorie s-a făcut prin intermediul reţelelor sociale. Persoane din toate categoriile de vârstă, unele însoţite de copii, au ieşit în stradă nemulţumite de măsurile adoptate de Guvern care vor intra în vigoare luni. Mulţi dintre protestatari nu poartă masca de protecţie, iar cei care au asupra loc masca nu o poartă în aşa fel încât să le acopere nasul şi gura. De altfel, uni dintre manifestanţi s-au declarat sceptici cu privire la existenţa noului coronavirus. 
Un bărbat prezent la protest afişează o pancartă pe care a scris că masca de protecţie este „simbolul opresiunii şi ignoranţei”. Un altul a declarat că poartă masca de protecţie doar atunci când intră în spaţii comerciale, fiindcă nu are de ales, dar se arată convins că nu este nevoie de purtarea acesteia. 
Unul dintre protestatari a afişat o  pancartă pe care scrie ” In iad cu masonii satanişti care ne conduc” iar alţii au pancarte cu numeroase mesaje anti-mască şi anti-vaccinare. 
În Piaţa Victoriei au fost trimise echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei, dar şi ale SMURD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.