Un protest antiguvernamental este anunţat pentru miercuri, în Capitală, urmând ca manifestanţii să facă o horă în Piaţa Victoriei într-un gest simbolic de Ziua Micii Uniri. Organizatorii numesc manifestaţia ”Hora Unirii Noastre pentru o justiţie independentă neaservită politic, împotriva politicienilor penali şi corupţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În anul Centenarului Marii Uniri, la 159 de ani de la Mica Unire (Unirea Principatelor Române), mergem cu mic, cu mare, în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a transmite un mesaj clar clasei politice: Uniţi toţi, scăpăm ţara de hoţi! România trebuie să fie condusă de politicieni integri şi competenţi, nu de politicieni penali şi corupţi! Vom lupta până la capăt până când vom avea o generaţie de politicieni cu care să ne mândrim şi pe care să îi respectăm!”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Ei spun că îşi doresc ca de 1 decembrie, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, să nu mai existe în conducerea ţării niciun politician corupt, pentru acest lucru fiind nevoie de o justiţie independentă, neaservită politic.

Astfel, oamenii ar urma să se strângă în Piaţa Victoriei începând cu ora 18.00, iar jurul orei 20.00 îşi vor da ”mână cu mână” pentru a „învârti hora frăţiei”.

„Haideţi să ne mobilizăm şi să venim foarte mulţi pentru ca această horă să se întindă în toată Piaţa Victoriei! Pentru noi va fi şi Hora Unirii Noastre pentru o justiţie independentă neaservită politic, împotriva politicienilor penali şi corupţi şi împotriva noului guvern propus de conducerea PSD+ALDE la comanda lui Dragnea!”, mai spun organizatorii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.