Un proiect al Ministerului Educaţiei care vizează managementul cazurilor de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar instituie mai multe obligaţii ale angajaţilor din aceste unităţi privind prevenirea şi identificarea cazurilor de violenţă. Documentul prevede inclusiv obligaţia ca personalul şcolii ”să asculte elevii cu răbdare, calm şi să îi protejeze împotriva oricărei forme de discriminare sau răzbunare din partea celorlalţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Personalul şcolii este obligat să asigure şi să informeze antepreşcolarii/preşcolarii/elevii, părinţii/reprezentanţii legali privind posibilitatea de a raporta situaţiile de violenţă/corelate prin metode confidenţiale (e-mail la adresa şcolii, note de relaţii), respectiv posibilitatea de a adresa direct o sesizare scrisă educatorului, învăţătorului, dirigintelui, conducerii unităţii de învăţământ sau prin fişa de identificare a violenţei psihologice – bullying în mediul şcolar potrivit, conform Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4343/2020 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 şi ale pct. 6^1 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 privind violenţa psihologică – bullying”, se arată în proiectul privind procedura de management al cazurilor de violenţă în şcoli publicat de Ministerul Educaţiei.
 
Documentul mai prevede că, ”în situaţia în care fapta de violenţă este raportată de elevi, personalul şcolii are obligaţia să asculte elevii cu răbdare, calm şi să îi protejeze împotriva oricărei forme de discriminare sau răzbunare din partea celorlalţi”, precum cum şi să folosească ”un limbaj adecvat gradului de maturitate şi gradului de vulnerabilitate al persoanelor implicate”.
 
”Personalul şcolii nu foloseşte un limbaj/ton acuzator, interogator, intimidant, umilitor, învinovăţitor. Personalul şcolii nu va întreprinde nicio acţiune care să aducă atingere demnităţii persoanelor implicate. La locul săvârşirii faptei, personalul şcolii are obligaţia să elimine riscurile, să asigure asistenţă medicală, dacă e necesar, şi să le redea elevilor sentimentul de siguranţă fizică şi emoţională. Pentru prevenirea revictimizării, intervievarea repetată a victimei/victimelor este interzisă. În funcţie de gravitatea cazului, intervievarea persoanelor implicate este realizată de reprezentanţii poliţiei, DGASPC sau ai unităţii de învăţământ”, mai prevede proiectul.
 
Personalul şcolii va fi, de asemenea, obligat să comunice cu părinţii/reprezentanţii legali despre situaţia de violenţă/corelată în absenţa antepreşcolarului/ preşcolarului/ elevului, în prezenţa consilierului şi/sau mediatorului şcolar, într-un spaţiu care asigură confidenţialitatea celor implicaţi, dar şi să păstreze confidenţialitatea cu privire la identitatea persoanelor implicate în situaţia de violenţă - autori şi victime - respectiv a celor implicaţi în situaţiile corelate.
 
Persoanele care au propuneri şi sugestii cu privire la proiectul privind gestionarea cazurilor de violenţă supus consultării publice, le pot trimite în 10 zile calendaristice de la data publicării pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...