Primăria generală şi primăriile de sector ale Capitalei vor face publice, online, date privind imobilele aflate în proprietatea autorităţilor locale. Un proiect în acest sens este supus dezbaterii şi votului Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar conform documentului informaţii privind adresa, administratorul sau sarcinile care grevează imobilele aflate în proprietate publică vor fi publicate pe site-ul Primăriei Generale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform proiectului propus dezbaterii consilierilor generali în şedinţa de joi, pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti se va crea o secţiune distinctă în cadrul căreia se vor publica, prin reprezentare în hartă GIS, informaţii cu privire la imobilele aflate în proprietatea publică a Municipiului Bucureşti. Datele făcute publice se referă la conturul imobilelor conform documentaţiei cadastrale inclusiv amplasarea pe harta Bucureştiului; adresa imobilelor şi administratorul actual al imobilului respectiv.
Administratorii imobilelor aflate în proprietatea publică a municipiului Bucureşti, inclusiv în subordinea sectoarelor Capitalei, vor fi obligaţi ca în termen de 60 zile de la primirea accesului în platforma digitală, să publice informaţii referitoare la sarcinile care grevează imobilul administrat, existenţa unui contract,  termenul contractual (perioada contractuala), obiectul contractului, suma contractului si titularul contractului. 
„Municipiul Bucureşti deţine în proprietatea publică o multitudine de imobile, iar acestea se află în evidenţa Direcţiei Patrimoniu PMB. Cetăţenii au dreptul de a fi informaţi în legătură cu acestea şi este o necesitate să poată afIa uşor şi gratuit (la nevoie) informaţii despre imobilele aflate în posesia municipiului Bucureşti. Acest proiect de hotărâre de Consiliu General doreşte transparentizarea acestor posesiuni ale municipalităţii, informarea directă fără solicitări prealabile adresate subordonatelor despre administratorii acestor bunuri si sarcinile care grevează imobilul administrat de o subordonată PMB. (...) De asemenea transparenţa modului in care Primăria Capitalei şi sectoarele Capitalei administrează sau valorifică aceste bunuri ale Municipiului Bucureşti este importantă pentru cetăţenii Capitalei”; se arată în referatul de aprobare a proiectului suspus votului consilierilor generali.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.